Bucuria prăznuirii Sfântul Ierarh Nicolae de cei mici și de cei mari în Biserica din Gurahonț

„Îndreptător credinței și chip blândeților”, așa ne spune troparul sărbătorii că a fost Sfântul Ierarh Nicolae “moșul” care aduce  daruri la copii și nu numai, pentru că el este Sfântul bland și bun, care privește cu dragoste către toți din icoana sa, precum sublinia poetul nostru Octavian Goga când zicea în poezia “Pace”: “Blând zâmbește din icoană/Cuviosul Nicolae”.

Bucuria sărbătorii ca să fie deplină trebuie să-l bucurăm și noi cei mari și cei mici pe Sfântul prăznuit.

Acest lucru au reușit copiii, și nu numai, de la Grădinița și din clasele primare din parohia Gurahonț care însoțiți de educatoarele și învățătorul lor, au venit la Sfânta Biserică, pentru a se împărtăși cu Sfântul Trup și Sfântul Sânge al Domnului Iisus Hristos și pentru a prezenta un buchet de frumoase colinde.

Copiii sunt aduşi la Sfânta Biserică şi în alte rânduri în timpul anului, educatoarele lor urmând îndemnul Domnului Iisus Hristos: „Lăsaţi copiii să vină la mine”, ocupându-se astfel şi de formarea lor sufletească.

În parohia Gurahonț se derulează în cadrul Bisericii atât programul „Hristos împărtăşit copiilor”, cât și programul „Alege Școala”. În cadrul acestor programe, copiii din parohie au prilejul să-L cunoască pe Dumnezeu, să se apropie și să participe la diferite activități desfășurate prin Biserică, de asemeni să fie buni și prietenoși cu colegii lor, respectându-se și ajutându-se unii pe alții.

Părintele paroh Dorel Moţ le-a vorbit copiilor despre Sfântul Ierarh Nicolae, „moşul cel bun” şi faptele săvârşite prin bunătatea, iubirea şi dărnicia sa, iar sărbătoarea de astăzi ne învaţă prin mesajul ei să fim iubitori de Dumnezeu, buni şi darnici faţă de semenii noştri, ajunşi în greutăţi, pregătindu-ne astfel sufletele şi pentru primirea Naşterii pruncului Iisus.

La încheiere copiii au primit daruri din partea bisericii, dulciuri şi iconiţe iar preotul şi credincioşii au mulţumit educatoarelor și învățătorului pentru bucuria ce le-a fost prilejuită de micii colindători.

  Moţ Aurelian Iulian

20171206_111009

20171206_110404

20171206_110850

IMG_0098