Conferință ASCOR Arad ,,Taina omului. Demnitate și responsabilitate”

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului şi la invitaţia adresată de Cătălin-Iulian Drăgan, Preşedintele filialei ASCOR din Arad, Preacucernicul Părinte Ioan Bizău, Profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a susţinut joi, 14 decembrie 2017, în sala festivă a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, conferinţa cu tema „Taina omului. Demnitate și responsabilitate”. Ca de obicei, la astfel de manifestări, aula Facultăţii s-a umplut din nou de participanţi, majoritatea dintre ei fiind tineri. Între aceştia s-au numărat şi mai mulţi clerici, cadre didactice ale Facultăţii, Pr. Lucian Farcaşiu, Profesor de Liturgică şi Pastorală, Pr. Pompiliu Gavra, Directorul Seminarului Teologic, precum şi alţi Preoţi Parohi la diferite Parohii din Arhiepiscopia Aradului.
În prima parte a întâlnirii, Preacucernicul Părinte Ioan Bizău a vorbit despre cununa demnității umane, dată de Chipul lui Dumnezeu prezent în oameni. Părintele ne-a vorbit în acest sens despre om din perspectiva sa antropologică, având în vedere etimologia acestui cuvânt: antropos semnificând a privi în sus. Părintele ne-a exemplificat acest fapt prin scrierile lui Ovidius (Tristele și Ponticele) în care ne vorbește despre poporul de la Pontul Euxin, ca fiind unul cu năzuințe înalte, cu privirea înspre stele. Un alt aspect subliniat de invitatul nostru se referă la distincția fundamentală dintre om și înger. Astfel, acesta precizează că omul este mai presus decât îngerii, deoarece este creat după chipul lui Dumnezeu fapt ce-i conferă demnitatea umană.
Au urmat apoi numeroase întrebări, legate de taina omului, de demnitate și de responsabilitate, care au primit răspuns din partea Părintelui şi au fost întâmpinate cu bucurie de către participanţi.

Moderatorii conferinței au fost: Alexandra-Teodora Mândra, membră activă a A.S.C.O.R. Arad și Cătălin-Iulian Drăgan, Președintele A.S.C.O.R. Arad.

Filiala ASCOR Arad a luat fiinţă în anul 1996 şi numără în prezent 20 de membri, iar la activităţile desfăşurate în anul 2017 au participat aproximativ 1000 de persoane.

Mircea-Ștefan Cristurean, Consilier Media A.S.C.O.R Arad

image

image

image

image