Duminică, 21 ianuarie 2018, profesorii și studenții Facultății de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad, l-au prăznuit pe Sfântul Maxim Mărturisitorul, unul dintre ocrotitorii spirituali ai Paraclisului din curtea facultății. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Întâistătătorul Eparhiei Aradului, înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența studenților teologi și a credincioșilor prezenți la sfânta slujbă.
Din soborul slujitorilor au făcut parte părinții profesori slujitori la Paraclisul Facultății: Pr. Ștefan Negreanu, Pr. Lucian Farcașiu, Pr. Ioan Lazăr, Arhid. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial precum și foști studenți ai Facultății, acum preoți în parohiile eparhiei noastre. Răspunsurile la strană au fost date de asemenea de un grup format din studenți, masteranzi și absolvenți ai Facultății de Teologie arădene.
Chiriarhul arădean, pe marginea citirilor scripturistice ale duminicii (1 Timotei 4; Luca 19)a vorbit celor prezenți despre ,,Acoperământul sufletului”, sub care, după cum zice și rugăciunea din Rânduiala Sfintei Împărtășanii, nu are nimeni vrednicia a primi pe Domnul euharistic, decât prin pocăința ce aduce îndreptare. Ori, harul dumnezeiesc pune începutul mântuirii, chemând la conlucrare credința și faptele bune, după cum învață mai ales și Sfântul Maxim Mărturisitorul, unul dintre ocrotitorii paraclisului studențesc și cum deprind și ucenicii în ale teologiei întocmai, având și exemple din vremea mai apropiată în personalitatea Episcopului Ioan Ignatie Papp, participant la Marea Unire din 1918 și a Părintelui Prof. Dimitrie Țichindeal, de la a căror trecere la cele veșnice se împlinesc în aceste zile 93 de ani și respectiv 200 de ani, a amintit Înaltpreasfinția Sa.
La sfârşitul Dumnezeieștii Liturghii au fost binecuvântate prinoasele aduse întru cinstirea Sfântului Maxim Mărturisitorul şi de asemenea, a fost săvârşită o panahidă pentru vrednicul de pomenire episcope al Aradului Ioan Ignatie Papp, episcopul care a participat la Marea Unire din 1918, la împlinirea în această zi a 93 de ani de la trecerea sa la cele veșnice, precum și pentru Părintele Prof. Dimitrie Țichindeal la împlinirea a 200 de ani de la trecerea la cele veșnice.
Părintele Ştefan Negreanu a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei pentru dragostea părintească arătată întotdeauna părinților slujitori de la Paraclisul Facultății, precum și pentru grija și atenția acordată studenților teologi, arătându-și prin aceasta permanenta preocupare a Înaltpreasfinţiei Sale pentru bunul mers al şcolii teologice arădene şi pentru formarea duhovnicească a viitorilor preoţi.
Protos. Iustin Popovici