Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Grupul psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale din Bucureşti, condus cu multă măiestrie de Arhidiaconul protopsalt Mihail Bucă, va susține sâmbătă, 10 martie, a.c., începând cu ora 18:00, în Catedrala Veche din Arad, un concert de cântări specifice perioadei Postului Mare și patriotice, intitulat ,,Cântări bizantine în anul Centenarului Marii Uniri”.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Aradului, în colaborare cu Consiliul Județean Arad și Centrul Cultural Judeţean Arad, şi reprezintă un debut al evenimentelor ce se vor desfășura în cadrul Festivalului Filocalia, sub coordonarea Sectorului cultural al Arhiepiscopiei Aradului, evenimente dedicate anului Centenar 2018.
Moderatorul serii va fi părintele Sandu-Vlad Sergiu, profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Arad.
Protos. Iustin Popovici
Consilier cultural
***
Grupul psaltic Tronos a fost înfiinţat în anul 1997 la iniţiativa părintelui Arhidiacon Mihail Bucă, protopsaltul Catedralei Patriarhale din Bucureşti, şi este format, în special, din tineri teologi pasionaţi de muzica psaltică de tradiţie bizantină. Numele de „Tronos” a fost dat grupului de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în anul 2007.
Astfel, Corul Tronos s-a format la strana Catedralei Patriarhale, în jurul părintelui protopsalt Mihail Bucă. Sfintele slujbe, participările la diverse evenimente bisericeşti, concertele, repetiţiile numeroase, imprimările audio au fost prilejuri pentru membrii grupului să descopere şi să aprofundeze tot mai mult cântarea psaltică – muzica de tradiţie a Bisericii Ortodoxe. Toate aceste eforturi au condus deja la o emulaţie în rândul altor tineri şi grupuri de muzică psaltică din ţară. De aceea, se poate spune că, prin activitatea sa diversă, Grupul psaltic Tronos a avut o contribuţie însemnată la perpetuarea tradiţiei muzicale bisericeşti româneşti.
Pentru membrii corului Tronos, atenţia pentru acurateţea interpretării partiturilor este dublată de dragostea şi respectul pe care cu toţii le au faţă de mesajul textului liturgic, arătând astfel că melodia slujeşte cuvântului şi rugăciunii.
Mai ales în ultimii şapte ani, Grupul de psalţi al Catedralei Patriarhale a susţinut numeroase concerte de muzică bizantină în ţară şi în străinătate şi a imprimat mai multe compact-discuri, ajungând astfel cunoscut în ţară, cât şi în afara ei.
Grupul psaltic TRONOS a primit Ordinul Sanctus Stephanus Magnus din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în anul 2013, luna decembrie, pentru întreaga activitate desfășurată de-a lungul timpului.
Sursa: https://psaltiicatedraleipatriarhale.wordpress.com