Vineri, 30 martie 2018, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, preoții din cuprinsul Protopopiatului Ineu s-au adunat sub îndrumarea Preaonoratului Părinte Adrian Zaha, Protopopul Ineului în Biserica cu Hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Ineu, pentru a se pregăti de Praznicul Învierii Domnului.
Dis de dimineață, preoții de pe raza Protopopiatului Ineu și-au mărturisit păcatele prin Taina Spovedaniei, apoi au luat parte la Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, săvârșită de un sobor de preoți, conduși de Preaonoratul Părinte Protopop, în cadrul căreia preoții au înălțat rugăciuni Bunului Dumnezeu prin slujire, sau prin cântarea de la strană.
La momentul cuvenit toți preoții și mulțime de credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, iar după unirea în cuminecare, glasurile lor adunate în comuniune au răsunat interpretând condacul Apărătoare Doamnă și alte cântări specifice Postului Sfintelor Paști.
La finalul slujbei Părintele Protopop Adrian Zaha în cuvântul său a mulțumit preoților prezenți pentru împreuna rugăciune, pentru comuniunea frățească, amintind de cuvântul Psalmistului David, care zice: „Îată acum ce este bun și ce este frumos, decât numai a locui frații împreună” (Ps. 132,1). De aseamenea, a adresat preoților, familiilor și credincioșilor păstoriți de ei, urări de bine, pace și lumină din Lumina lui Hristos, care luminează tuturor.
Pr. Ciprian Petru Sălăvăstru
Parohia Moțiori