Seara zilei de 29. 04. 2018, a prilejuit întrunirea preoţilor din Cercul Preoțesc nr. 6 Vladimirescu, coordonat din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Timotei, de P.C. Preot Berceanu- Negrean Petru de la Parohia Vladimirescu I.
Întrunirea a avut loc în bisrica Parohiei Ortodoxe din Cicir, cu hramul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”, unde de la ora 18 s-a săvârșit slujba Vecerniei de către preoții prezenți.
În continuare, P. C. Pr. Florea Gomboș de la parohia Sânleani- Livada a prezentat referatul cu tema Unitatea de credință, o preocupare permanentă a Bisericii. În cadrul referatului, părintele a făcut o paralelă între unitatea de neam și unitatea Bisericii, arătând astfel că Biserica a contribuit și la înfăptuirea unirii românilor. Cultivând conștiința unității de credință și neam, Biserica Ortodoxă Română a contribuit la pregătirea marilor evenimente istorice, având ca scop unitatea naţională a românilor, şi anume: Unirea Principatelor din 1859, obținerea Independenței de stat a României și Marea Unire din 1918, decisivă pentru constituirea statului național unitar România.
Sărbătorim în acest an, 2018, împlinirea Centenarului de la înfăptuirea Unirii Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Regatul României, în anul 1918, după încheierea Primului Război Mondial. Intrarea României în această conflagrație mondială a urmărit, de fapt, întregirea neamului românesc și făurirea statului național unitar.
Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a avut urmări pozitive pentru noul stat român întregit și pentru Biserica Ortodoxă Română. La 18/31 decembrie 1919, în scaunul vacant de mitropolit primat al României a fost ales episcopul Caransebeșului, Miron Cristea, care, în anul 1925, a devenit primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, urmând apoi desfășurarea procesului de organizare unitară a Bisericii din întreaga Românie. Comemorarea făuritorilor Marii Uniri și a contribuției istorice majore a acestora la îndeplinirea idealului național de unitate constituie o ofrandă de recunoștință, dar și prilej pentru generația actuală de a cunoaște mai bine virtuțile lor, de a le prețui și a le pune în lucrare, fiind chipuri de lumină și întărire spirituală pentru viața și lucrarea Bisericii astăzi.
Trebuie să sporim mai mult comuniunea cu frații noștri români din apropierea granițelor actuale ale României și cu românii de pretutindeni. De asemenea, trebuie să apărăm și să cultivăm unitatea de credință și neam, pentru a promova demnitatea poporului român în dialog și cooperare cu celelalte popoare ale lumii, a mai precizat părintele referent.
La finalul referatului, părintele paroh, Teodor Mureșan a mulțumit tuturor preoților prezenți la eveniment, precum și credincioșilor care au participat la momentele înălțătoare de rugăciune și meditație duhovnicească. Seara s-a încheiat cu o agapă oferită de parohia gazdă.
