La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, credincioșii parohiei Fiscut și-au sărbătorit ocrotitorul într-un mod aparte, prin prezența Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului. În dimineața zilei, Preasfințitul a fost întâmpinat în fața bisericii de către un sobor de preoți, în frunte cu preaonoratul părinte Flavius Petcuț, protopopul Aradului, precum și de primarul comunei Șagu, doamna Emilia Brăneț. Cu această ocazie, Preasfinția Sa a slujit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință”, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: Pr. Flavius Petcuț, protopopul Aradului, Pr. Paroh Marius Braiț, Pr. Sergiu Sandu de la Parohia Firiteaz, Pr. Bogdan Tod de la Parohia Bodrogu Nou și Arhid. Mircea Proteasa.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Emilian le-a vorbit celor prezenți despre modul minunat prin care Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și-a trăit viața, și-a păstrat credința și, în cele din urmă, și-a dat viața pentru Hristos. De asemenea, făcând legătura cu pericopa evanghelică citită în cadrul Sfintei Liturghii, a subliniat ideea conform căreia „credința în Hristos și dragostea față de El au născut mucenici”. În cele din urmă, l-a felicitat pe părintele paroh pentru activitatea pe care o desfășoară în cadrul comunității parohiale.
La final, părintele paroh Marius-Dan Braiț, i-a mulțumit Preasfințitului Emilian pentru bucuria pe care a adus-o credincioșilor, fiind alături de ei la hramul bisericii, oferindu-i o icoană cu Sf. Mare Mc. Gheorghe și un buchet de flori. De asemenea, a adus mulțumiri și părintelui protopop, preoților și diaconilor slujitori, precum și tuturor celor prezenți la această zi de sărbătoare a parohiei.
Pr. drd. Vlad – Sergiu Sandu