PS Părinte Emilian Crișanul a vizitat Colegiul Național ,,Moise Nicoară” din Arad

Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a participat azi, 20 aprilie 2018,  la Colegiul Național ,,Moise Nicoară” din Arad, la festivitatea de premierea a trupei ,,MAGIC CHILDREN”,  care au obținut locul I la Praga, constituită din copii din clasa a V-a A, festivitate la care au fost prezenți copii, părinți și profesori. Ierarhul a fost așteptat în fața colegiului cu pâine și sare de către elevii Mândra Alexandra, Timișan Iulia și Eduard Groza și doamna profesoară de religie Viorica Șandor.
Pentru început, Preasfinția Sa a avut o întrevedere cu doamnele directoare Achim Diana și Haș Maria. După aceasta, Ierarhul a participat la festivitatea de premiere unde copiii au fost răsplătiți cu trofeul cu sigla festivalului, diplomă și bani, iar  Preasfințitul Părinte Emilian le-a oferit cărți  și iconițe;
Elevii au prezentat un scurt program artistic, pricesne și recital poezie: ,,Nu-i singur Iuda vinovat” , având ca fundal sonor Balada lui Ciprian Porumbescu, încheiat cu imnul Învierii ,,Hristos a înviat!”
Preasfințitul Părinte Emilian le-a vorbit copiilor despre faptul că ei sunt lumina acestei lumi și speranța societății și a Bisericii. La final i-a felicitat pe dascăli, părinți și elevi, după care a participat împreună cu elevii clasei a V-a la o agapă, în cadrul căreia a purtat cu aceștia un dialog pe diferite teme.

Protos. Iustin Popovici

image

image

image

image

image

image