Examenul de disertație la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad

În ziua de 13 iulie 2018 a avut loc susținerea examenului de disertație pentru cele două programe masterale ale Facultății de Teologie Ortodoxă ”Ilarion V. Felea” din Arad: Pastorație și viață liturgică, respectiv Doctrină și cultură creștină.

Conform Metodologiei de examen, absolvenții acestor cursuri masterale au întocmit și prezentat în fața Comisiilor, instituite prin Hotărârea Senatului Univeristății ”Aurel Vlaicu” din Arad, lucrări științifice în care au abordat diverse teme teologice de actualitate, rod al cercetărilor întreprinse de-a lungul celor doi ani de studii. După încheierea examenului, Comisia a comunicat acestora acestora rezultatele obținute, depunându-se mai apoi și jurământul îndătinat în capela Facultății de Teologie din Arad.

Cu această ocazie, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, părintele decan, profesor dr. Cristinel Ioja, a adresat un cuvânt de mulțumire Înaltpreasfinției Sale pentru prezență și pentru susținerea activităților ce se desfășoară în Facultatea de Teologie din Arad. Totodată, sfinția sa i-a felicitat pe absolvenți pentru munca de cercetare depusă în cadrul studiilor masterale precum și în elaborarea lucrărilor de dizertație prezentate, toate acestea constituindu-se într-un bun fundament pentru continuarea studiilor la nivelul școlii doctorale din facultate arădeană.

În încheiere, Înaltpreasfinția Sa i-a felicitat, la rându-i, pe absolvenți, subliniind că prezența si lucrarea lor academică aduc un plus de valoare prestigioasei Facultăți de Teologie din Arad, confirmându-se astfel întregul efort al conducerii Facultății și al cadrelor didactice de aici pentru un învățământ academic valoros, pus în slujba misiunii Bisericii.

Pr. Filip Albu

IMG_8198

IMG_8199

IMG_8200

IMG_8202

IMG_8205