În Duminica a 11-a după Rusalii, 12 august 2018, credincioșii din parohia Cărand, Protopopiatul Sebiș, au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
Preasfințitul Părinte a fost întâmpinat de un sobor de preoți format din Pr. Cătălin Rus de la Parohia Sebis II, Pr. Ionel Morar de la Parohia Seliște și preotul paroh Florin Gașpar, alături de un număr însemnat de credincioși.
În dimineața zilei Preasfinția Sa a sfințit noua troiță a parohiei Cărand, ridicată cu sprijinul și osteneala unei familii de credincioși, după care a urmat săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica parohială.
În cuvântul de învățătură, Preasfințita Sa a vorbit despre importanța iertării în viața creștinului, accentuând ideea că în măsura în care noi îi iertăm pe cei ce ne greșesc și Dumnezeu ne va ierta pe noi. Acesta a readus aminte credincioșilor despre perioada de post în care ne aflăm, vorbindu-le totodată și despre importanța preacinstirii Maicii Domnului în viața creștinului.
Părintele paroh, Florin Gașpar i-a mulțumit Preasfintitului Părinte Emilian pentru prezența sa în mijlocul comunității parohiale, preoților slujitori, ctitorilor troiței sfințite și tuturor celor prezenți la sfânta slujbă.
Preot Florin Gașpar