Cerc pastoral misionar în Parohia Mânerău

Duminică, 28.10.2018, credincioșii Parohiei Mânerău au trăit momente de bucurie duhovnicească, deoarece în Biserica „Sfinții Mucenici Doctori fără de arginți Cosma și Damian din Roma”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral Misionar Ineu, coordonați de Părintele Călin Negruț de la Parohia Gurba.Seara duhovnicească a debutat cu Taina Sfântului Maslu, săvârșită de Preaonoratul Părinte Adrian Zaha, Protopopul Ineului, înconjurat de un sobor de preoți din care au făcut parte: Pr. Sever Mocanu – Parohia Ineu Traian, Pr. Moise Nica – Parohia Șomoșcheș, Pr. Petru Lazea – Parohia Cermei, Pr. Gheorghe Mance – Parohia Iermata, Pr. Constantin Ilica – Parohia Apateu, Pr. Muț Ștefăniță – Parohia Seleuș, Pr. Dan Turean – Parohia Ineu, Pr. Doru Dragoș – Parohia Bocsig, Pr. Ciprian Sălăvăstru – Parohia Moțiori, Pr. Andrei Slăv – Parohia Berechiu și  Pr. Paroh Pavel Roșu.

La momentul cuvenit, Părintele Protopop Adrian Zaha a rostit un bogat cuvânt de învățătură, plecând de la Evanghelia zilei, arătând darurile Mântuitorului revărsate peste femeia vindecată din boala ce o ținea de doisprezece ani, dar și asupra fiicei lui Iair care a fost înviată. De asemenea, părintele atenționează prin aceasta că viața o primim de la Hristos, îndemnând credincioșii la analizarea propriei vieți duhovnicești și la trăirea ei după voia lui Dumnezeu.

Referatul Cercului, „Casa Regală și Biserica Ortodoxă Română”, în conformitate cu tematica anul omagial în Patriarhia Română, „2018 – anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”, a fost susținut de Părintele Paroh Pavel Roșu. În cadrul referatului părintele a arătat legăturile dintre Casa Regală și Biserica Ortodoxă Română, cum au conlucrat și au contribuit la apărarea credinței străbune, și a unității de neam, amintind de deviza Casei Regale: „Nihil sine Deo (Nimic fără Dumnezeu)”.

Părintele Paroh Pavel Roșu a mulțumit Părintelui Protopop Adrian Zaha pentru cuvântul de învăţătură, fiecărui preot în parte, Doamnei Primar Teodora Felicia Abrudean și oficialităților locale din Comuna Bocsig, și tuturor credincioșilor prezenți la această bucurie duhovnicească, seara încheindu-se prin participarea la o agapă frățească oferită de parohia gazdă.

Pr. Ciprian Petru Sălăvăstru

Parohia Moțiori

DSC01678

DSC01683