Joi, 18 octombrie 2018, în Protopopiatul Ineu cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc Conferința preoțească de toamnă, conform îndrumărilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, având ca temă „Anul omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918”.
Ziua a început cu Slujba de Te-deum săvărșită în Biserica cu Hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” Ineu, de către Preaonoratul Părinte Adrian Zaha, Protopopul Ineului, Părintele Radu Constantinescu, Slujitor la Biserica Spitalului Ineu și Părintele Ionel Morar, Parohia Seliștea, în prezența preoților din Protopopiatul Ineu.
Lucrările conferinței au fost deschise de Părintele Protopop, adresând cuvânt de bun venit Preaonoratului Părinte Drd. Silviu Nicolae Faur, Consilier administrativ-bisericesc și delegat al Arhiepiscopiei Aradului și Domnului Profesor și Istoric al zonei Ineului, Dragoș Aurel. Părintele protopop a creionat în câteva cuvinte aspecte preliminarii ale temei din această conferință dedicată făuritorilor Marii Uniri din 1918, adresând Părintelui Consilier rugămintea de a prezida lucrările conferinței.
Părintele Consilier Silviu Nicolae Faur, a transmis binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu – IntaiStatatorul Arhiepiscopiei Aradului, a Preasfințitului Părinte Dr. Emilian Crișanul – Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a întregului centru eparhial, arătând bucuria prezenței în mijlocul preoților din acest protopopiat. Părintele consilier, a subliniat faptul că primul manifest al Unirii a fost înfăptuit de oamenii Aradului, amintind de contribuția lui Vasile Goldiș și importanța acestuia în făurirea unității acestui neam. De asemenea s-a arătat rolul important al preoților și a slujitorilor bisericești la acest deziderat.
Profesorul și istoricul Dragoș Aurel, autor a câtorva cărți legate de istoria locului, invitat spre a conferenția, a prezentat lucrarea cu titlul „Fauritorii Marii Uniri de la 1918” Acesta a prezentat câteva personalități marcante din zonă, care și-au adus un aport idealului milenar al unirii tuturor românilor. Domnul profesor a amintit de faptul că în 10 noiembrie 1918, la Ineu a avut loc întrunirea celor peste 600 de membrii din Ineu și împrejurimi pentru stabilirea delegaților care vor participa la Marea Unire de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918.
În cadrul întâlnirii Părintele Răzvan Chivulescu – Parohia Craiva, a prezentat conferința cu tema „Slujitori ai Bisericii – promotori ai marilor uniri din anii 1600, 1859 și 1918”. Contribuții importante la desfășurarea conferinței prin referatele lor au adus și Pr. Ovidiu Oprișa – Parohia Rogoz de Beliu, cu tema „Educația pentru unitate și demnitate națională – o șansă pentru o cooperare internațională benefică”; Pr. Nicolae Cristian Monea – Parohia Tăgădău, arătând prin referatul său că „Biserica a sprijinit Armata Română în Primul Război Mondial”; Pr. Sorin – Gheorghe Streulea – Parohia Ciuntești, arătând importanța locală a preoțimii prin „Declararea și recunoașterea ridicării Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie”; Pr. Teodor – Terentie Dragoș – Parohia Bocsig, cu tema „Unitatea națională baza demnității naționale”.
În cadrul lucrărilor conferinței au mai luat cuvântul pentru diferite întrebări și intervenții Pr. Marius Lucaciu – Parohia Minișel, Pr. Costel Bun – Parohia Tauț, Pr. Pavel Roșu – Parohia Mânerău, Pr. Radu Constantinescu, Spital Ineu, Pr. Moise Nica – Parohia Șomoșcheș, Pr. Slăv Andrei – Parohia Berechiu și alții.
Părintele Consilier a mulțumit Părintelui Protopop Adrian Zaha, Domnului Profesor Dragoș Aurel, preoților din protopopiat, mulțumind totodată și preoților nou pensionați sau în curs de pensionare pentru întreaga activitate desfășurată în slujba Bisericii, salutând de asemenea și adresând câteva îndrumări și preoților nou veniți în ogorul Domnului.
Părintele Protopop Adrian Zaha, a mulțumit delegatului centrului eparhial, Pr. Silviu Nicolae Faur, pentru cuvintele îndemnătoare la unitate în cuget și simțiri, rugându-l să transmită Chiriarhului dragostea și supunerea fiiască a întregii preoțimi din acest protopopiat, Domnului Profesor Dragoș Aurel, precum și tuturor preoților prezenți, lucrările conferinței încheindu-se cu împreună cântarea „Cuvine-se cu adevărat”.
Pr. Ciprian – Petru Sălăvăstru
Parohia Moțiori