Slujire Arhierească în Parohia Ineu

​Sâmbătă, 6 octombrie 2018, de prăznuirea Sfântului Apostol Toma, Preasfințitul Părinte Dr. Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a săvârșit Sfânta Liturghie, în biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, a Parohiei Ineu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: Pr. Paroh Adrian Zaha, Protopopul Ineului; Pr. Dan Turean; Pr. Ciprian Sălăvăstru, Parohia Moțiori; Pr. Andrei Slăv, Parohia Berechiu; Pr. Florin Avram, Parohia Prunișor; Arhid. Mircea Preoteasa și Arhid. Gheorghe Lehaci.
​În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre Sfântul Apostol Toma, cel care este prăznuit astăzi, în ziua trecerii lui la Domnul, dar care se pomenește și în prima Duminică după Învierea Domnului. De asemenea, Ierarhul, a vorbit și despre familia creștină binecuvântată de Dumnezeu, îndemnând pe credincioși să meargă la referendumul organizat pentru modificarea constituției, în vederea definirii familiei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie.
​Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, a oficiat și slujba Parastasului pentru cei adormiți în Primul și Al Doilea Război Mondial, precum și pentru credincioșii adormiți ai parohiei.
​Părintele Protopop Adrian Zaha a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, pentru binecuvântarea trimisă, Preasfințitului Părinte Dr. Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, pentru bunăvoința de a fii prezent în această parohie și în acest protopopiat, preoților, diaconilor, cântăreților și tuturor credincioșilor prezenți la această bucurie duhovnicească.
Pr. Ciprian Sălăvăstru
Parohia Moțiori

image

image

image

image

image

image

image