PS Părinte Emilian Crișanul a participat la activitatea metodică a profesorilor de Religie la Colegiul Național ,,Moise Nicoară” din Arad

România valorilor autentice

În 15 noiembrie 2018, începând cu ora 13.30, la Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad a avut loc activitatea metodică a profesorilor de religie ortodoxă „Românii de ieri și de azi” într-un cadru cu totul special, prilejuit de Centenar, de sărbătorirea a 100 de ani de la Marea Unire. La evenimentul coordonat de doamna profesoară Viorica Șandor au participat profesorii de religie ortodoxă din municipiul Arad, responsabilii de cercuri pedagogice din județul Arad, elevi, părinți și profesori de diferite discipline.Oaspeții de seamă, care au dat o altă dimensiune acestei activități transdisciplinare cu caracter cultural-artistic, au fost Preasfințitul Părinte Episcop vicar dr. Emilian Crișanul însoțit de Consilierul cultural al Arhiepiscopiei Aradului, Protos. Dr. Iustin Popovici. Din partea Inspectoratului Școlar Județean Arad, au participat și au validat totul din punct de vedere științific, părintele inspector Sirca Florin și inspector școlar pentru istorie, prof.dr. Stiger Simona.

Despre „Românii de ieri” şi evenimentul de la 1 decembrie 1918 a vorbit Duma Sergiu, profesor de istorie al Colegiului Național „Moise Nicoară”, iar elevii Victoria Duşa şi Marian Neamţiu au prezentat două personalităţi marcante ale momentului 1 Decembrie 1918.

Elevii clasei a VI-a A, coordonaţi de doamnele profesoare Cristina Puşcaş şi Şandor Viorica, au interpretat cântece patriotice, iar eleva Denisa Pascu a interpretat un cunoscut cântec popular. Nu au lipsit nici poeziile patriotice, recitate de elevii Circa Chirilă Anyia, Cilibia Mălina şi Lucaciuc Tudor.

Un moment special a fost cel susținut de elevii Seminarului Teologic Ortodox, care au adus un omagiu eroilor neamului, sub bagheta profesorului Lăscoiu Marius.

Ultimul moment al spectacolului a fost susținut de elevii clasei a VI-a A, o scenetă realizată după un binecunoscut basm, care surprinde adevăratele valori ale poporului român: „Tinereţe fără bătrâneţe”, regie şi montaj –actorii Lucaci Raul şi Manuela, coordonator educativ, Şandor Viorica, interpretare trupa de teatru „Magic Children”, machiaj Alexandra Nicula, costume – Vali Ciobanu, Chic Arad.

La finalul programului, Preasfințitul Părinte Emilian a felicitat conducerea școlii, pe organizatorii acestui spectacol, pe doamna prof. Viorica Șandor și pe toți elevii care l-au susținut cu mult talent.

Întâlnirea profesorilor și  a oaspeților a continuat după încheierea spectacolului. S-a analizat activitatea propusă și s-a subliniat valoarea ei educativă, mai ales în contextul Centenarului Marii Uniri. Tricolorul care a împodobit azi piepturile tuturor participanților a marcat, cu siguranță, și sufletele lor. La mulți ani României valorilor autentice!

Prof. dr. Diana Achim

Directorul Colegiului Național ,,Moise Nicoară” din Arad

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21