În ziua praznicului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos în Parohia Ortodoxă Română Roșia Nouă și Obârșia a avut loc cea de-a IV-a ediție a Concertului de colinde „Nașterea Domnului Nost’ ” , concert care a luat ființă în anul 2015 când părintele Cătălin Craveț a poposit ca și preot paroh în această parohie.
După terminarea sfintei liturghii în glasul și chemarea credincioșilor prin tradiționalul colind „Moș Crăciun” a fost întâmpinat Moșul cel bun, aducător de daruri, spre a asculta și acesta programul acestui concert. După întâmpinarea lui Moș Crăciun au colindat în prima parte a concertului Dubașii din Roșia Nouă și Obârșia, intonând colinde străvechi, moștenite din generație în generație, specifice zonei. La finalul colindelor preotul paroh le-a mulțumit dubașilor pentru păstrarea acestei frumoase tradiții și pentru promovarea colindelor străvechi, dar și pentru participarea lor și în acest an la acest concert.
În cea de-a doua parte a concertului au concertat Corul de colindători „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” al parohiei, intonând atât colinde tradiționale, cât și imnul „Deșteaptă-te române!” și cântecul patriotic „Hai să-ntindem hora mare”, pentru a aminti de Anul Centenar al Marii Uniri. La finalul recitalului lor Corul de colindători au intonat cântecul-urare „La mulți ani!” dorindu-le tuturor credincioșilor sărbători fericite și un an nou cât mai bun.
Preotul paroh Cătălin-Dumitru Craveț a mulțumit tuturor colindătorilor pentru frumoasele colinde și cântece interpretate, dar și pentru jertfa și bucuria vestirii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos în seara precedentă în parohiile învecinate și în casele credincioșilor, dar și pentru prezența și prestația lor din cadrul acestui concert. Apoi părintele paroh a urat tuturor credincioșilor sărbători fericite cu multă sănătate, pace, bucurie și liniște în suflete și casele tuturor!
La final Moș Crăciun a împărțit cadouri atât Dubașilor, Corului de colindători, cât și tuturor copiilor din parohie prezenți la Sfânta Liturghie.
A transmis Pr. Craveț Cătălin-Dumitru