Duminica “Înainte-prăznuirii Sfintei Cruci” ne regăsește în parohia Dud, din Protopopiatul Ineu, Parohie ce azi  a avut prilejul de a fi gazda Cercului pastoral-misionar Târnova.

S-a săvârșit Sfânta Taină a Maslului de către preoții: Pr. Păiușan Florin – Parohia Târnova, Pr. Rău Mădălin – Parohia Chier, Pr. Pingică Laurențiu – Parohia Arăneag, Pr. Leucuța Marius – Parohia Agrișu Mare, Pr. Achim Giani – Parohia Dud, Pr. Măriuță Doru – Parohia Camna, Pr. Dan Pavel – Parohia Șilindia, Pr. Bun Costel – Parohia Tauț, Pr. Giurgiu Gheorghe  – Parohia Nadăș, Pr. Lucaciu Marius  – Parohia Minișel. Soborul slujitor s-au alăturat preoții pensionari Pr. Păiușan Teodor și Pr. Ivănuț Voicu, completând bucuria duhovnicească a împreună slujirii.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Bun Costel, reamintind sufletelor noastre că Taina Sfântului Maslu este lucrarea iubirii vindecătoare a lui Dumnezeu, Care Se pleacă asupra omului aflat în suferință. Rugăciunile Maslului Îl numesc „Dumnezeul milei și al îndurărilor, iubitorul de oameni” (Rugăciune, Maslu), Cel ce ridică pe cel căzut și tămăduiește „toată neputința și toată boala” (Icosul 1, Maslu). Boala și suferința sunt o cruce pe care omul o poartă, dar nu singur: Hristos, Cel răstignit și înviat, merge împreună cu cel bolnav, întărindu‑l prin harul Său. Astfel, Maslul devine nu doar Taină a vindecării, ci și Taină a însoțirii, în care Dumnezeu arată că iubirea Sa nu părăsește pe cel aflat în încercare.

Evanghelia Duminicii dinaintea Înălțării Sfintei Cruci (Ioan 3, 13‑17) ne pune înainte temelia acestei iubiri: „Căci Dumnezeu aşa de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul‑Născut L‑a dat” (Ioan 3,16). Crucea este semnul suprem al dăruirii lui Dumnezeu, „puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1,18) și „leacul nemuririi” (Sf. Ignatie Teoforul). Așa cum untdelemnul Maslului mângâie și întărește trupul și sufletul, tot astfel Crucea lui Hristos devine balsamul mântuitor care vindecă lumea. Suferința purtată cu Hristos nu rămâne fără răspuns: dincolo de cruce este întotdeauna Învierea, lumina care biruiește întunericul și nădejdea care biruiește durerea.

Între Maslu și Evanghelia Crucii se naște o chemare comună: răspunsul nostru la iubirea lui Dumnezeu. Dacă El „L‑a dat” pe Fiul pentru viața lumii, noi suntem chemați să ne dăruim unii altora prin rugăciune, milostenie și slujire. Taina Maslului ne învață dragostea concretă, lucrătoare, față de cel bolnav, iar Crucea ne arată modelul desăvârșit al acestei dăruiri. În fața iubirii lui Dumnezeu, răspunsul nostru nu poate fi decât dragostea: o dragoste care vindecă, ridică și unește în Hristos, împlinind cuvântul: „Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii către alții” (Ioan 13,35).

În încheiere preotul paroh Achim Giani a mulțumit preoților prezenți, oficialităților și credincioșilor pentru osteneală, ne-a amintit ca azi, 13 septembrie 2026 se împlinesc 154 ani de la mortea Crăișorului munților Avram Iancu, ocazie cu care în Panteonul de la Țebea au loc frumoase manifestări comemorative, apoi, părintele Giani a susținut referatul cu tema: ”Necesitatea și importanța pastorației familiei creștine azi”. Pastorația familiei creștine reprezintă astăzi una dintre cele mai urgente responsabilități ale Bisericii, într-o societate marcată de fragmentare, secularizare și pierderea reperelor morale. „Familia este Biserica cea mică” – sublinia Sf. Părinte Mărturisitor Dumitru Stăniloae –, locul în care se transmite credința și se formează caracterul creștin al copiilor¹. În fața presiunilor culturale contemporane, care relativizează rolul paternității și maternitații, Biserica este chemată să ofere sprijin, discernământ și însoțire duhovnicească, pentru ca familia să rămână spațiul în care se cultivă iubirea jertfelnică și responsabilitatea.

În același sens, Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel afirmă că „familia creștină are nevoie de o pastorație constantă, nu ocazională, pentru a putea rezista provocărilor lumii moderne”². Pastorația nu se reduce la cateheze sau vizite pastorale, ci presupune o lucrare integrată: liturgică, educativă, socială și duhovnicească. Preotul devine astfel un însoțitor al părinților, ajutându-i să înțeleagă și să trăiască vocația lor de formatori ai copiilor în credință, într-o epocă în care modelele autentice sunt rare, iar tentațiile sunt numeroase.

Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea, în reflecțiile sale profund actuale, arăta că „familia este temelia societății și a Bisericii; dacă ea slăbește, slăbește totul”³. De aceea, pastorația familiei nu este doar o activitate parohială, ci o misiune strategică a Bisericii în apărarea demnității umane, a copilăriei curate și a iubirii conjugale binecuvântate. În contextul contemporan, în care copiii cresc adesea într-un climat de instabilitate, iar părinții sunt copleșiți de ritmul vieții, Biserica devine locul în care familia se regăsește, se vindecă și se întărește.

1. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate și comuniune în Ortodoxie, București, 1992, p. 215.
2. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Familia creștină și misiunea Bisericii, Ed. Basilica, București, 2015, p. 37.
3. Ilarion Felea, Calea mântuirii, Arad, 1947, p. 89.

Pr. Lucaciu Ionuț Marius