Marți, 18 Decembrie 2018, Preasfințitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, răspunzând invitației doamnei director Mărioara Dehelean, a vizitat Grădinița P.P. „Curcubeul copiilor” din Municipiul Arad.După ce i-a binecuvântat pe toți copiii din grădiniță și le-a dăruit iconițe și dulciuri, Preasfințitul Părinte Emilian, însoțit de Protos. Iustin Popovici, consilier cultural, arhid. Mircea Proteasa, consilier economic în cadrul Arhiepiscopiei Aradului, pr. Traian Micoroi, parohul Catedralei Vechi din Arad, pr. Teodor Pavel și pr. Vlad – Sergiu Sandu, a participat la activitatea metodică de educație religioasă cu tema „Nașterea Domnului, bucurie sfântă”, desfășurată la grupa mare a grădiniței. Activitatea a început prin povestirea evenimentului Nașterii Domnului de către doamnele educatoare Diana Fericean și Ioana Năstasă, după care a urmat activitatea din domeniul estetic și creativ „Icoana prin ochi de copil, în cadrul căreia copiii au pictat icoane pe sticlă, totul încheindu-se prin recitalul de colinde „Deschide ușa creștine!”.
Întâlnirea aceasta a adus multă bucurie și emoție atât Preasfințitului Emilian cât și copiilor și cadrelor didactice din cadrul grădiniței.
Pr. Vlad – Sergiu Sandu