Marți, 18 Decembrie 2018, Preasfințitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, răspunzând invitației doamnei comisar șef de penitenciare Delia Halchin, a săvârșit slujba Tedeumului de mulțumire în prezența elevilor Școlii Naționale de pregătire a agenților ce se pregătesc să devină lucrători de penitenciare.
După săvârșirea slujbei de mulțumire a urmat cuvântul de învățătură rostit de către PS. Părinte Emilian Crișanul, care a îndemnat pe cei prezenți, elevi și cadre didactice să-L primească în inima lor pe Pruncul Iisus Hristos, făcând din sufletele lor peștera Bethleemului în care s-a născut Hristos.
La finalul slujbei i-a binecuvântat pe toți cei prezenți și le-a dăruit iconițe.
Preasfințitul Părinte Emilian, însoțit de arhid. Mircea Proteasa, consilier economic în cadrul Arhiepiscopiei Aradului, a fost întâmpinat la Capela, cu hramul “Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia” din cadrul Centrului de Formare și Specializare a Ofițerilor din Administrația Penitenciară Arad, de către preotul capelan Vlad Oneț și de către preotul Bogdan Oneț, preot paroh la Parohia Mândruloc.
Doamna comisar șef de penitenciare Delia Halchin a mulțumit Arhiepiscopiei Aradului pentru grija părintească pe care o are pentru instituția Penitenciarului din Arad, transmințând urările de bine către conducerea Arhiepiscopiei Aradului din partea domnului subcomisar de penitenciare dr. Dan Halchin, directorul Penitenciarului Arad.
Activitatea încheindu-se prin interpretarea unor colinde tradiționale de către toți cei prezenți.
Preot capelan Vlad Oneț