În Duminica a 29-a după Rusalii, 20 ianuarie 2019, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul ,,Sfântul Nicolae” din Municipiul Arad, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: Pr. Flavius Petcuț, protopopul Aradului, Pr. paroh Pavel Brândușe, Arhid. Mircea Proteasa, consilier economic, Arhid. Gheorghe Lehaci.
La momentul rânduit, ierarhul, a rostit un cuvânt de învățătură despre minunea vindecării celor 10 leproși, pe care Iisus i-a miluit și le-a redat sănătatea, dându-le o nouă șansă la viața normală. De asemenea, ierarhul a vorbit despre recunoștință, adică acea virtute morală prin care creștinul își arată mulțumirea datorată binefăcătorului său. Recunoștința ne face să vedem meritele mai marilor noștri și să simțim toate binefacerile pe care Dumnezeu le-a revărsat peste noi, a mai adăugat Preasfinția Sa.
Părintele paroh Pavel Brânduşe a mulţumit Preasfințitului Părinte Emilian pentru vizita efectuată şi binecuvântarea arhierească oferită credincioşilor acestei parohii.
Protos. Iustin Popovici