Itinerar pastoral-misionar al Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Dr. Timotei Seviciu, pe anul 2018

LUNA IANUARIE

Luni, 1 ianuarie – A oficiat slujba la trecerea dintre ani, rostind un cuvânt de învăţătură. De asemenea, a amintit faptul că în această zi, la Sfânta Patriarhie va fi proclamat noul An omagial al unităţii de credinţă şi de neam precum şi Anul comemorativ dedicat făuritorilor Marii Uniri din 1918, între aceştia fiind şi unele personalităţi arădene din acea vreme. A săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrală. Predica  a avut titlul ,,Întru numele Domnului” (Col. 2; Luca 2).

Vineri, 5 ianuarie – a primit Iordanul la Reședința eparhială.

Sâmbătă, 6 ianuarie – A săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrală. Predica a avut ca temă ,,Apa în viața lumii” (Tit 1, 2; Matei 3). A săvârşit slujba de sfinţire a Apei celei mari.

Duminică, 7 ianuarie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea ,,Sfântul Simeon Stâlpnicul”. A predicat despre ,,Pocăința și împărăția cerurilor” (Efes. 4; Fp. Ap. 19;  Matei 4; Ioan 1). De asemenea a făcut panahida pentru maica stavroforă Ieroteia Avram.

Luni, 8 ianuarie – Chiriarhul a oficiat slujba de înmormântare a maicii Ieroteia Avram, rostind și necreologul.

Duminică, 14 ianuarie – A slujit Sfânta Liturghie în Parohia Arad-Centru. Predica a avut tema ,,Vindecare și mântuire” (Col. 1; Lc. 17). În cadrul slujbei s-a făcut pomenire pentru Regele Mihai și pentru poetul național Mihai Eminescu.

Luni, 15 ianuarie – A săvârșit o slujbă de pomenire pentru poetul național Mihai Eminescu și pentru toți oamenii de cultură ai poporului român adormiți în Domnul, rostind panegiricul.

Joi, 18 ianuarie – prezidează ședința Sinaxei Stareților și Starețelor din eparhie.

Vineri, 19 ianuarie – Prezidează ședința Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Aradului precum și conferința cu protopopii.

Sâmbătă, 20 ianuarie – Prezidează ședința Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Aradului.

Duminică, 21 ianuarie – A oficiat Sfânta Liturghie în Paraclisului Facultății de Teologie Ortodoxe, predicând despre ,,Acoperământul sufletului” (1 Timotei 4; Luca 19). A săvârşit și panahidă pentru vrednicul de pomenire episcop al Aradului Ioan Ignatie Papp, participant la Marea Unire din 1918, înplinindu-se 93 de ani de la trecerea sa la cele veșnice, și pentru Părintele Dimitrie Țichindeal la împlinirea a 200 de ani de la trecerea la cele veșnice. A săvârșit Taina Cununiei pentru tinerii Andrei și Andreea Melniczky, în biserica parohiei Grădiște I, tinând un cuvânt de învățătură. A participat la Parohia Arad-Centru, la Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină.

Luni, 22 ianuarie – Chiriarhul a sărbătorit ocrotitorul spiritual în ziua de pomenire a Sfântului Apostol Timotei participând la Sfânta Liturghie și Tedeum săvârșite în Catedrală. De asemenea a oficiat slujba parastasului în Catedrala istorică din Arad, la împlinirea a două secole de la înveșnicirea  Preotului Dimitrie Țichindeal, rostind un cuvânt de evocare. La reşedinţa arhiepiscopală, a avut loc recepția tradițională. A participat la Biserica Catolică la Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină, ținând cuvântul programat.

Marți, 23 ianuarie – A găzduit Sinodul Mitropolitan al ierarhilor din Mitropolia Banatului. De asemenea a participat la Biserica Greco-Catolică, la Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină.

Miercuri, 24 ianuarie – A participat la festivitățile organizate de Prefectura Județului Arad, la Ziua Unirii Principatelor Române, slujind Tedeum-ul şi rostind un cuvânt festiv. A participat la Biserica Evanghelică, la Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină.

Joi, 25 ianuarie – A asistat la un program festiv la Seminarului Teologic Liceal Arad, cu prilejul zilei Unirii Principatelor Române,  rostind un cuvânt adecvat. Apoi a participat la Biserica Reformată, la Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină.

Sâmbătă, 27 ianuarie – A slujit la Sfânta Liturghie, la invitaţia Preasfinţitului Luchian, Episcop-administrator al Episcopiei Ortodoxe Sârbe a Timişoarei şi a comunităţii credincioşilor ortodocşilor sârbi din parohia Arad-Centru și a tinut o alocuțiune privind bunele relaţii dintre cele două Biserici la nivel local, mulţumind ierarhului pentru invitaţie, asigurându-l pe mai departe de o bună relație între credincioșii eparhiilor reprezentate.

Duminică, 28 ianuarie A slujit Sfânta Liturghie la biserica din incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad,  sfințind iconostasul. Predica a fost pusă sub titlul ,,Între cer și pământ”. A hirotonit întru diacon pe teologul Ioan-Florin Avram, iar pe preotul Vasile Cucu, l-a hirotesit iconom.

Luni, 29 ianuarie – a fost prezent la raportul de evaluare a activității Inspectoratului de Jandarmi Arad, unde a rostit o alocuțiune. A participat și prezidat ședința de constituire a Consiliului parohial al Parohiei Arad-Centru.

Marți, 30 ianuarie –  A săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala istorică și a predicat despre ,,Biserica și școala în viața și scrierile Sfinților Trei Ierarhi”. A hirotonit pe teologul Florin Avram, întru preot, pe seama parohiei Prunișor, hirotesindu-l întru duhovnic. Totodată a hirotesit întru protosinghel pe Preacuviosul Părinte Nicolae Tang și întru iconom stavrofor pe Părintele Vlad-Sergiu Sandu. A participat cu un cuvânt duhovnicesc la serbarea Școlilor teologige.

FEBRUARIE

Vineri, 2 februarie – A săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrală, predicând despre ,,Împlinirea Legii” (cf. Luca 2; Evr. 2).

Duminică, 4 februarie – A săvârşit Sfânta Liturghie la Parohia Arad-Micălaca Veche I, predica având ca temă ,,Păcatul și pocăința” (cf.: I Cor. 6; Lc. 15).

Marți, 6 februarie – A acordat un interviu la Trinitas TV pe tema Anului Centenar al Marii Uniri.

Duminică, 11 februarie – A săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Ghioroc, Protopopiatul Lipova, predicând despre „Milostivirea și dreptatea dumnezeiască” (I Cor. 8-9; Matei 25). A sfințit crucile care vor fi așezate pe biserică. A oficiat slujba de sfințire a Capelei mortuare ridicată în cimitir.

Miercuri, 14 februarie – A participat la sesiunea Adunării Naționale Bisericești

Joi, 15 februarie – A participat la Ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Duminică, 18 februarie – A săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Odvoș, Protopopiatul Lipova, predicând despre ,,Vremea postului spre ziua Învierii” (Rom. 13-14; Matei 6). A săvârșit slujba de sfințire a lucrărilor efectuate la lăcașul de cult și de renovare la casa parohială. A hirotesit întru iconom pe preotul paroh Cosmin Corâci.

Luni 19, februarie – A participat la Canonul cel Mare, în biserica parohiei Arad-Centru, rostind un cuvânt de învățătură.

Marți 20, februarie – A  săvârșit slujba de înmormântare a credinciosului Constantin-Alexandru Mănuilă, tatăl Preasfințitului Siluan, în biserica Parohiei Chelmac, Protopopiatul Lipova, rostind necrologul. A slujit la Canonul cel Mare, la Catedrală, rostind cuvântul de învățătură.

Miercuri, 21 februarie – A slujit la Canonul cel Mare, la Catedrală, rostind un cuvânt de învățătură.

Joi, 22 februarie – A slujit la Canonul cel Mare, în Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă – Arad, rostind cuvântul de învățătură.

Duminică, 25 februarie – A săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrală din Arad, predicând despre ,,Cinstirea sfintelor icoane”.

Luni, 26 februarie –  A prezidat ședința Permanenței Consiliului Eparhial.

MARTIE

Vineri 2 martie – A prezidat ședința Permanenței  Consiliului Eparhial.

Sâmbătă 3 martie – A binecuvântat pe cei peste 200 de candidați care au participat la etapa judeţeană a Olimpiadei de Religie Ortodoxă pentru clasele a VII-a – a XII-a, a Olimpiadei de Religie pentru Seminariile şi Liceele Teologice Ortodoxe din România (clasele a IX-a – a XII-a), precum şi a concursului „Lăsaţi copiii să vină la Mine!” (clasele a V-a – a VI-a), gazda evenimentului fiind Seminarul Teologic Ortodox din Arad. Cuvântul Chiriarhului a subliniat faptul că această ediţie a Olimpiadei se desfăşoară în anul centenar al Marii Uniri, iar Aradul a avut un rol de frunte în plămădirea idealului naţional. A  oficiat slujba parastasului la Parohia Șega II în memoria Părintelui Prof. dr. Teodor Baba, de la Facultatea de Teologie din Arad.

Duminică, 4 martie – A slujit Sfânta Liturghie în biserica din Grădiște, predica având titlul ,,O pagină de istorie bisericească” sau viața și învățăturile Sfântului Grigorie Palama. A săvârşit slujba parastasului pentru fostul preşedinte al Oastei Domnului – Moise Velescu – de la a cărui trecere la cele veşnice s-au scurs 10 ani.

Vineri, 9 martie – A oficiat slujba de sfinţire a capelei din incinta Centrului de Formare Profesională a Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare din Arad, aflat în clădirea Tribunalului Arad, ținând și o alocuțiune.

Sâmbătă, 10 martie – A participat la concertul pus sub genericul „Cântări bizantine în anul Centenarului Marii Uniri” susținut de grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale din Bucureşti, ținând și o alocuțiune.

Duminică, 11 martie – A slujit Sfânta Liturghie în biserica parohiei Sânicolau Mic, Protopopiatul Arad, predicând despre ,,Urmarea Domnului”.

Marți, 13 martie – A dat un interviu la televiziunea TVR 3 despre făuritorii Marii Uniri.

Miercuri, 14 martie – A participat la Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite la Mănăstire Arad-Gai și a săvârșit o slujbă de pomenire pentru Episcopul Sinesie Jivanovici (1751-1768),  la împlinirea a 250 de ani de la moarte. A ținut și predica zilei.

Vineri, 16 martie – A participat la deschiderea oficială a expoziției „Ștergarul românesc – valoare, tradiție, simbol” de la Clădirea Preparandiei din Arad, explicând semnificația religioasă a pieselor expuse.

Duminică, 18 martie – A slujit Sfânta Liturghie arhierească în biserica parohiei Cintei, Protopopiatul Arad, predicând despre ,,Urcușul spiritual”.

Miercuri, 21 martie – A săvârșit slujba Deniei Canonului cel Mare la Catedrală, ținând un cuvânt de învățătură.

Vineri, 23 martie – A participat la ziua Poliției Române, ținând o alocuțiune.

Sâmbătă, 24 martie – A participat la a șaptea ediție a Marșului pentru viață care s-a desfășurat sub genericul „O lume pentru viață”, ținând o alocuțiune.

Duminică, 25 martie – A slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului, împreună cu soborul ierarhilor slujitori.

Luni, 26 martie –  A susținut o conferință cu titlul „Datoriile față de istoria și viața țării și a poporului” la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad.

Marți, 27 martie –  A participat la evenimentul centenarului Unirii Basarabiei cu România organizat de Seminarul Teologic Ortodox din Arad, cu o alocuțiune.

Vineri, 30 martie – a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte  sfințite la Catedrală, ținând și predica zilei.

APRILIE

Duminică, 1 Aprilie –  A săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrală, predica având ca titlu ,,Bucuria creștină”. A participat la Denia din Săptămâna Patimilor, săvârșită la Catedrala istorică, asistând la Concertul Corului ,,Armonia”, ținând și un cuvânt de învățătură.

Luni, 2 Aprilie – A participat la Sfânta Liturghie la Catedrala istorică.

Marți, 3 aprilie – A participat la Sfânta Liturghie la Catedrală.

Miercuri, 4 aprilie – a participat la Sfânta Liturghie la Catedrala istorică. De asemenea a participat la ședința de lucru a Grupului Centenar al Marii Uniri, la sediul Instituției Prefectului.

Joi, 5 Aprilie – A săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrală, și Denia, predicând despre ,,Calea crucii”.

Vineri, 6 Aprilie – A slujit vecernia la Catedrala istorică, și Denia la Catedrală, rostind cuvântul de învățătură despre „Prohodul Domnului”.

Sâmbătă, 7 Aprilie –  A participat la Sfânta Liturghie în Catedrală, apoi a oficiat Slujba Învierii Domnului la Penitenciarul Arad, și aceeași la Capela Secției Exterioare a Penitenciarului, rostind de fiecare dată cuvânt de învățătură. A primit la Catedrală Sfânta Lumină de la Mormântul Mântuitorului, spre împărțire preoților din întregul județ.

Duminică, 8 Aprilie – A oficiat slujba Învierii cu un cuvânt de învățătură la Catedrală, apoi Sfânta Liturghie predicând despre ,,Viață și lumină” (cf. Faptele Ap. 1; Ioan 1). De asemenea a slujit Vecernia la Catedrala istorică și a participat la recepţia de praznic la Reședința eparhială.

Luni, 9 Aprilie – A slujit Sfânta Liturghie la Catedrala istorică și predicat despre ,,Jertfa tainică”.

Marți, 10 aprilie – A slujit Sfânta Liturghie la Catedrală, cu un cuvânt de praznic.

Joi, 12 Aprilie – A participat la ședința Fundației pentru construirea monumentului Marii Uniri, ținută la Muzeul „Vasile Goldiș”.

Vineri 13 Aprilie – A slujit Vecernia cu Acatistul Maicii Domnului – Pantanasa, rostind un cuvânt  de învățătură privind aducerea de sfinte icoane de la Sfântul Munte Athos.

Duminică, 15 Aprilie – A slujit Sfânta Liturghie la hramul Catedralei episcopale din Caransebeș în sobor arhieresc.

Vineri, 20 Aprilie – A participat la Palatul Administrativ din Arad, la deschiderea Congresului Internațional de Istorie a Presei, cu tema ,,Presa Marii Uniri”. Totodată a participat la lansarea proiectului intitulat „Fundamentele constituirii identității românești cu ocazia Centenarului Marii Uniri”, demarat de Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” din Arad și desfășurat în Complexul M al Universității „Aurel Vlaicu”.

Sâmbătă, 21 aprilie – A participat la manifestările dedicate Zilei Forţelor Terestre, cu slujbă de binecuvântare și cuvânt dedicat acestui eveniment.

Duminică, 22 Aprilie – A săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Arad-Centru, cu un cuvânt de învățătură în contextul pericopelor biblice (Faptele Apostolilor 6 şi Marcu 15, 16 ) şi al mesajului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Duminica  Femeilor Mironosiţe.

Luni, 23 Aprilie –A slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Feredeu predicând despre cultul Sfântului Gheorghe în Biserica Ortodoxă din toată lumea, cu precădere la noi la români. A hirotesit ca iconom stavrofor pe preotul pensionar Gheorghe Vițelar.

Joi, 26 Aprilie – A participat la Conferința Județeană „Rolul școlii și al comunității în prevenirea comportamentului delincvent” organizată de Camera de Comerț Industrie și Agricultură Arad, unde a ținut o alocuțiune.

Vineri, 27 Aprilie – A participat la manifestările dedicate Zilei Veteranilor de Război, rostind o alocuțiune.

Duminică, 29 Aprilie – A săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Șicula, Protopopiatul Ineu, predicând despre: ,,Casa milei”. Apoi a oficiat slujba parastasului pentru preotul ic.stavr. Gheorghe Belei.

MAI

Miercuri, 2 mai – A prezidat şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial.

Duminică, 6 mai – A săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Roșia, predicând despre ,,Hrană adevărată” (Fp. Ap. 11; Ioan 4). A sfințit crucile ce vor fi așezate pe turla bisericii și a dat hrisov de mulțumire familiei Dr. Moșteoru din Timișoara, care le-a donat.

Marți, 8 mai – A participat la examenul de certificare a competențelor profesionale organizat de Seminarul Teologic Ortodox din Arad pentru absolvenții ultimului an de studiu. A participat la festivitatea de absolvire a studenților Facultății de Medicină Dentară din cadrul Universității de Vest Vasile Goldiș din Arad, unde a ținut un cuvânt.

Miercuri, 9 mai – a participat la sărbătorirea Zilei Independenței de Stat a României și Zilei Europei precum și Zilei Comemorării și Reconcilierii, cu serviciul religios și evocarea  semnificației sărbătorii. A  fost prezent în mijlocul elevilor Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare din Arad în Capela aflată în Centru de formare și specializare a ofițerilor din Arad unde a săvârșit slujba Tedeumului și evocat importanța aducerii aminte de acei oameni care au contribuit la aceste idealuri de libertate și unitate teritorială, mai ales în acest an al Centenarului Marii Uniri de la 1918.

Joi, 10 mai – A prezidat şedinţa cu Protopopii. De asemenea şedinţa Consiliului Facultăţii de Teologie Arad.

Vineri, 11 mai – A participat la conferința dedicată Marii Uniri, organizată de Primăria Municipiului Arad, cu o alocuțiune.

Sâmbătă, 12 mai – A oficiat la Mănăstirea Feredeu slujba Parastasului pentru credincioși.

Duminică, 13 mai – A târnosit biserica din Filia Bruznic, Parohia Zăbalț, Protopopiatul Lipova, slujind Sfânta Liturghie și predicând despre ,,Lumina lui Hristos Domnul” (Fp. Ap. 16; Ioan 9). A hirotesit pe preotul paroh Cristian Ungureanu întru iconom.

Luni, 14 mai – A participat la festivitatea de absolvire anul III, Medicină dentară din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” – Arad, unde a ținut o alocuțiune.

Marți, 15 mai – A participat la Simpozionului național al Școlii doctorale de teologie, cu tema „Unitatea de credință în Biserica Ortodoxă”, tinând o alocuțiune.

Miercuri, 16 mai – A participat la deschiderea Sesiunii de comunicări științifice ,,Administrația Românească Arădeană, la 99 de ani”, la Primăria Municipiului Arad, rostind o alocuțiune.

Joi, 17 mai – A săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala istorică, rostind predica sub titlul ,,Jertfire înălțătoare” (cf. Fp. Ap. 1; Luca 24). A oficiat o slujbă de pomenire pentru eroii căzuți la datorie pentru apărarea țării și a neamului. O slujbă de pomenire s-a săvârșit și la troița din curtea Catedralei, și la monumentul Ostașului Român din Piața Avram Iancu, de fiecare dată rostind cuvântul cuvenit. Tot la Catedrala istorică a participat la slujba Vecerniei și festivitatea de absolvire a seminariștilor, cu un cuvânt adecvat.

Vineri, 18 mai – a participat la festivitatea de deschidere la cea de-a VII-a Ediții a Simpozionului Internațional organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, unde a rostit un cuvânt legat de acest eveniment.

Duminică, 20 mai – A săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Sălăjeni, Protopopiatul Sebiș, predicând despre ,,Unitatea credinței și părtășia Sfântului Duh” (cf. Fp. Ap. 20; Ioan 17). A săvârșit slujba de binecuvantare a lucrărilor la biserică, a sfințit o troiță și lucrările de  renovare de la casa parohială. A hirotesit întru sachelar pe preotul Sandu Costin.

Luni, 21 mai – A săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Arad-Centru. A predicat despre ,,Împărăție pământească și împărăție cerească”.

Marți, 22 mai – A prezidat la sediul Arhiepiscopiei Aradului, lucrările ședinței de constituire a noii Adunări Eparhiale.

Miercuri, 23 mai – A participat la Zilele Academice Arădene „Biserica arădeană și Marea Unire” organizată de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” – Arad. A slujit parastasul pentru fondatorii universității, ținând un cuvânt comemorativ.

Joi 24 mai, – Vineri, 25 mai – A participat la lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe.

Duminică, 27 mai – A săvârșit Sfânta Liturghie și Vecernia Rusaliilor în Catedrală, predicând despre ,,Înnoirea vieții” (cf. Fp. Ap. 2; Ioan 7 şi 8). A oficiat și slujba de înmormântare a părintelui iconom-stavrofor Iacob Bupte, fost vicar-administrativ al Eparhiei, în biserica parohială din Micălaca Veche, rostind și necrologul.

Luni, 28 mai – A săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Agrișu Mare, Protopopiatul Ineu,  predicând despre „Sfânta Treime în doctrina și viața Bisericii”. De asemenea a săvârșit binecuvântarea noii școli din parohie, ce poartă numele ,,Preot Romul Motorca”, rostind un cuvânt legat de eveniment. De asemenea la biserica Parohiei Mândruloc a sfințit Steagul ,,Gărzii Naționale Române din Mândruloc”, purtat de protul Iancu Ștefănuț în cadrul delegației Cercului Radna condusă de Vasile Goldiș, care a participat la Marea Unire din 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia, sublinindu-se importanța actului într-un cuvânt festiv.

Marți, 29 mai – A fost prezent cu un cuvânt la cursul festiv al absolvenților celei de a 24-a promoții a Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” Arad. De asemenea  a săvârşit slujba de sfinţire celui de-al doilea etaj al Compartimentului Clinic de Boli Infecțioase Copii din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Județean Arad secţie ce a beneficiat de o renovare totală, rostind și aici un cuvânt de învățătură.

Joi, 31 mai – A participat cu un cuvânt la Conferința Preoțească de primăvară, la care s-au întrunit preoții din cele patru protopopiate ale Eparhiei, în biserica Parohiei Arad-Grădiște I, prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului. Totodată a săvârșit o slujbă și a ținut un cuvânt la manifestările organizate în Piața Avram Iancu din Arad, cu prilejul Zilei Rezervistului.

 IUNIE

Vineri, 1 iunie – A participat la festivitatea de revedere a studenţilor din promoţia 1998, a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, unde a ținut un discurs legat de acest eveniment.

Duminică, 3 iunie – În Parohia Buhani, Protopopiatul Sebiș, a  binecuvântat lucrările de reabilitare la biserică precum și la oficiul parohial, slujind Șfânta Liturghie, predicând despre „Faptele bine mărturisitoare ale credinței” și hirotesind întru iconom pe preotul paroh. A săvârșit  slujba Vecerniei în biserica din filia Minead, ținând un cuvânt de învățătură.

Luni, 4 iunie – A participat la Sfânta Liturghie la Catedrala istorică din Arad, și la Tedeum-ul de ziua onomastică. De asemenea la recepția de la reședință, ținând un cuvânt de mulțumire pentru felicitări. A prezidat şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial.

Marți, 5 iunie – A participat la festivitatea de absolvire a studenților Facultății de Farmacie din cadrul Universității de Vest ,,Vasile Goldiș” din Arad, ținând un cuvânt ocazional. ​A participat de Ziua Educației, la Inspectoratului Școlar Județean Arad, la Festivitatea de premiere a elevilor remarcați la Olimpiadele naţionale, rostind  un cuvânt ocazional. La fel a participat la întâlnirea cadrelor didactice care predau Religie în județul Arad care a avut loc la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, tinând un cuvânt adecvat.

Duminică, 10 iunie – Împreună cu Înaltpreasfințitul Mitropolit Ioan, a slujit Sfânta  Liturghie la biserica Parohiei Grădiște 2, Protopopiatul Arad, sfințind noul Centru de permanență ,,Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului”, construit în apropierea bisericii, tinând cuvânt adecvat.

Vineri, 15 iunie – A participat la încheierea anului școlar la Seminarul Teologic Ortodox din Arad, cu un cuvânt ocazional.

Duminică, 17 iunie – A binecuvântat lucrările săvârșite la biserica din Parohia Chesinț, Protopopiatul Lipova, săvârșind Sfânta Liturghie și rostind predica cu titlul ,,Grija lumească și providența divină” (cf. Rom. 5; Matei 6), hirotesind pe preotul paroh întru iconom stavrofor. A sfințit și Muzeul parohiei, rostind un cuvânt ocazional.

Duminică, 24 iunie –  A săvârșit Sfânta Liturghie, de hram la Catedrala istorică, predicând despre ,,Primirea cuvântului dumnezeiesc”. Diaconii Gheorghe Hodrea, Paul-Sebastian Orădan și Viorel Herlo au fost hirotesiți arhidiaconi. S-au binecuvântat prinoasele și s-a săvârțit parastasul pentru ctitori. Totodată s-au sfințit crucile ce urmează a se așeza pe acoperișul bisericii.

Luni, 25 iunie – A prezidat şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial.

Marți, 26 iunie – A  oficiat slujba de binecuvântare a Drapelului național, de ziua acestuia, ținând o alocuțiune la Catedrală.

Miercuri, 27 iunie – A participat la festivitatea de absolvire a studenților de la Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, Promoția 2012-2018, ținând o alocuțiune.

Joi, 28 iunie – A slujit Vecerniea cu Litie, în biserica Penitenciarului de maximă siguranță, rostind cuvânt de învățătură legat de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Vineri, 29 iunie – A slujit Sfânta Liturghie de hram la Schitul Moneasa, Protopopiatul Sebiș,  predicând despre ,,Cheile Împărăției cerurilor”.

IULIE

Duminică, 01 iulie – A târnosit biserica parohiei Arad –Micalaca Nouă, zona 300, și a săvârșit Sfânta Liturghie, ținând predica făcând o paralelă între misiunea făcută de Sfântul Apostol Andrei pe teritoriul patriei noastre și târnosirea bisericii în Anul Centenar, amintind contribuția pe care au adus-o arădenii la înfăptuirea Marii Uniri de la 1918.

Luni, 02 iulie – A slujit Sfânta Liturghia de hram la Schitul Tămand, ținând predica zilei.

Miercuri, 04 iulie –  A prezidat şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial.

Vineri, 06 iulie – A participat la conferința pe tema „Economie durabilă, economie de viitor în România” organizată de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, unde a ținut un cuvânt legat de acest eveniment. A participat la dezbaterea „Europa, actor global” organizată de Prefectura Județului Arad, unde a ținut o alocuțiune.

Sâmbătă, 07 iulie – A asistat la Vecernie și a participat la un program religios care s-a desfășurat prin Centrul Național de Pregătire, Catehizare și Misiune Ortodoxă pentru Deficiențe de Auz din România și Diaspora în parteneriat și cu Asociația Națională a Surzilor din România, adresându-se adecvat asistenței.

Duminică, 08 iulie – A sfințit lucrările de renovare la biserica din filia Botfei, Parohia Agrișul Mic, Protopopiatul Ineu, săvârșind Sfânta Liturghia și predicând despre ,,Atotputernicie dumnezeiască și putere omenească” (cf. Rom. 12; Mt. 9). A hirotesit sachelar pe preotul paroh.

Marți 10 iulie – A prezidat şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial.

Vineri 13 iulie –  A participat la susținerea examenului de disertație pentru cele două programe masterale ale Facultății de Teologie Ortodoxă ”Ilarion V. Felea” din Arad: Pastorație și viață liturgică, respectiv Doctrină și cultură creștină, ținând un cuvânt de felicitare pentru reușită.

Duminică, 15 iulie – A săvârșit binecuvântarea lucrărilor la biserica din Parohia Tălagiu, Protopopiatul Sebiș, apoi Sfanta Liturghie, cu predica ,,Integritatea ființei omenești și ajutorul dumnezeiesc” și a hirotesit sachelar pe preotul paroh. S-au sfințit și lucrările de la casa parohială. De asemenea a slujit Vecernia și a sfințit o troiță pentru eroi, tinând și un cuvânt adecvat.

Luni, 16 iulie – A participat la ședința membrilor fondatori ai Universității Vasile Goldiș.

Joi 19, iulie – A participat la Festivitatea de deschidere a lucrărilor Şcolii de vară: ,,România de acum 100 de ani, România de peste 100 de ani. Imaginând Bicentenarul”, la Primăria Municipiului Arad, unde în alocuţiunea rostită, a arătat rolul pe care l-a avut Biserica şi personalităţile de seamă ale Aradului la înfăptuirea Marii Uniri.

Vineri, 20 iulie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstiriea Feredeu, predicând despre Sfântul ocrotitor.

Duminică, 22 iulie – A săvârșit Sfânta Liturghie tot la Mănăstirea Feredeu, predicând despre ,,Pâinea vieții” (cf. I Cor. 1; Mt. 14). A săvârșit Taina Cununiei pentru tinerii Emanuel și Maria Proniuc, ținând un cuvânt de învățătură.

Joi, 26 iulie – A prezidat şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial. A vizitat șantierul de la Reședința episcopului-vicar.

Sâmbătă, 28 iulie – A săvârșit slujba de pomenire pentru Regina Ana, în biserica din Săvârșin, în prezența membrilor Familiei Regale, rostind necrologul.

Duminică, 29 iulie – A săvârșit slujba rânduită pentru Ziua Imnului Naţional la Primărie, cu un cuvânt festiv. A săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrală, cu predica ,,Sub semnul unității.

AUGUST

Miercuri, 01 august –  A prezidat şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial, și interviul cu candidații la preoție.

Duminică, 05 august – A binecuvântat lucrările de la biserica din Parohia Șagu, Protopopiatul Arad și a slujit Sfânta Liturghie, predicând despre ,,Calea spre Împărăția cerească”; de asemenea a hirotesit pe preotul paroh  Marius Ardelean întru iconom stavrofor. A participat la slujba privegherii la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, cu un cuvânt de învățătură.

Luni, 06 august – A săvârşit  Sfinta Liturghie, la Mănăstirii Hodoş-Bodrog, predicând despre ,,Omul după chipul lui Dumnezeu” (cf. II Petru 1; Matei 17) și hirotonind diacon pe teologul Nicolae-Cristian Monea.

Duminică, 12 august – A binecuvântat lucrările de la biserica parohiei Țipari, Protopopiatul Arad, săvârșind Sfânta Liturghie, predicând despre ,,Valoarea omului în cântarul veșniciei” și hirotonind preot pe diaconul Răzvan-Nistor Chivulescu.  A hirotesit iconom pe preotul paroh Oprea Mihai. A slujit Vecernia și Paraclisul Maicii Domnului, la biserica filiei Adea, rostind cuvântul despre ,,Legătura dintre praznicele de sfârșit a anului bisericesc”. A cercetat și șantierul de pictură a Catedralei, dând îndemnurile cuvenite.

Marți, 14 august – A săvârșit Vecernia cu Litie la Mănăstirea Arad-Gai, rostind cuvânt de învățătură.

Miercuri, 15 august – A slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, predicând sub titlul ,,Ușa Bisericii”, (cf. Iez. 43-44; Filip. 2; Lc. 10). A slujit Vecernia și binecuvântat lucrările de renovare  la biserica din Parohia Firiteaz, Protopopiatul Arad, rostind un cuvânt de învățătură, legat de hram.

Joi, 16 august – A participat la evenimentul organizat de Primăria Comunei Vladimirescu pe tema Marii Uniri de la 1918, rostind un cuvânt de evocare istorică. În continuare a asistat la conferința maestrului Dan Puric.

Duminică, 19 august – A sfințit lucrările la biserica din Parohia Arad- Bujac, săvârșind Sfânta Liturghie și predicând despre ,,Bogățiile tinereții” (cf. 1 Cor. 15; Mt. 19). A săvârșit Vecernia cu sfințirea troiței eroilor la Parohia Cicir, Protopopiatul Arad, rostind un cuvânt de învățătură.

Marți, 21 august – A participat la deschiderea oficială a Sesiunii internaționale de comunicări științifice, dedicată Zilelor Aradului, intitulată ,,Aradul – Capitala politică a Marii Uniri” și a rostit o alocuțiune.

Miercuri, 22 august – A participat la ședința festivă a Consiliului Local Municipal Arad.

Vineri, 24 august – A primit delegația Bisericii Ortodoxe din Praga la Reședința arhiepiscopală.

Sâmbătă, 25 august – A însoțit delegația Bisericii Ortodoxe din Praga în vizită la Catedralele arădene, Mănăstirea Gai, Mănăstirea Feredeu, Muzeul „Ioan Slavici” – Șiria.

Duminică, 26 august – A săvârșit Sfânta Liturghie la biserica Parohiei Grădiște I, în sobor de ierarhi din țară și străinătate, rostind un cuvânt ocazional. La aceeași parohie, a participat la cea de-a X-a ediție a Festivalului Românilor de Pretutindeni, cu un cuvânt de salut. La Catedrala istorică a participat la Adunarea Oastei Domnului pe Țară, rostind un cuvânt ocazional.

Miercuri, 29 august – A participat la Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala istorică.

Joi, 30 august – A prezidat examenul – concursul de ocupare a parohiei Lipova.

Vineri, 31 august – A prezidat şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial.

SEPTEMBRIE

Sâmbătă, 1 septembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Arad-Gai, predicând despre ,,Însemnătatea Anului Nou bisericesc”. A hirotesit întru duhovnici pe noii hirotoniți întu preoți. A săvârșit un parastas pentru toți ierarhii, slujitorii, monahiile și ctitorii sfintei mănăstiri. A sfințit placa de pe mormântul ierarhilor arădeni.

Duminică, 2 septembrie – A târnosit  biserica din filia Slatina de Mureş, Parohia Baia, Protopopiatul Lipova. A oficiat Sfânta Liturghie, predicând sub titlul „Nuntire spirituală” (cf. 2 Cor. 1 și 2; Matei 22). A hirotesit întru iconom stavrofor pe preotul paroh Raul Moț. A binecuvântat lucrările de construcţie ale casei parohiale.

Luni, 3 septembrie – A participat la ședința de lucru „Grup Centenar” de la Prefectură. A participat la susținerea tezelor  de doctorat a domnilor Stoienescu T. Teodor Daniil și Georgescu S. Stelian Laurențiu din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad;

Marți, 4 septembrie – A participat la susținerea tezei  de doctorat a teologului Chilibaru A. Laurențiu Victor din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad.

Miercuri,  5 septembrie – A participat la susținerea tezelor  de doctorat a domnilor Nojea T. Traian și Vardianu C. Cătălin din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad.

Joi, 6 septembrie – A participat la susținerea tezei  de doctorat a părintelui Marcov V. Marinco din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad.

Sâmbătă, 8 septembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Arad-Gai, predicând sub titlul  ,,Începutul școlii și școala începutului”. A hirotonit preot pe  Părintele Arhid. Dr. Paul-Sebastian Orădan și hirotesit duhovnic, iar pe teologul Cosmin-Mihai Iordăchescu l-a hirotonit diacon. A slujit Vecernia  în biserica Parohiei Arad-Gai, ținând un cuvânt de învățătură.

Duminică, 9 septembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie și binecuvântarea lucrărilor de înfrumusețare a bisericii din Parohia Crocna, Protopopiatul Sebiș. Predica a fost pusă sub titlul ,,Școala Sfintei Cruci” (cf. Gal. 6, Ioan 3). A sfinţit și lucrările de la casa parohială. A hirotesit întru iconom pe preotul paroh Florin Bej. A slujit Vecernia și Tedeum-ul de început de an școlar la biserica din Mândruloc cu un cuvânt de învățătură.

Luni, 10 septembrie – A participat la festivitatea de deschidere a anului școlar 2018-2019 la Seminarul Teologic Ortodox din Arad unde a rostit un cuvânt de binecuvântare. A participat la o ședință ținută la Prefectură.

Marți, 11 septembrie – a slujit și cuvântat  de Ziua Pompierilor la sediu.

Vineri, 14 septembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Feredeu. Predica a fost pusă sub titlul ,,Sfânta Cruce – puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu” (cf. I Cor. 1; Ioan 20). A hirotonit întru preot pe diaconul Cosmin-Mihai Iordăchescu și întru diacon pe Dănuț Tulcan.

Sâmbătă, 15 septembrie – A participat la Sfânta Liturghie și săvârșit parastasul în memoria eroilor, în biserica din Păuliş, Protopopiatul Lipova, cu cuvântul comemorativ. De asemenea a slujit panahida la  monumentul eroilor de la Păuliş, ținând un cuvânt de evocare. A slujit la prohodirea părintelui Ioan Sorin Ciurlea, preot paroh al localității Conop, Protopopiatul Lipova.

Duminică, 16 septembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrală, predicând despre ,,Sfânta Cruce – cumpăna dreptății” (cf. Gal. 2; Mc. 8 și stih Ceasul al nouălea).

Miercuri, 19 septembrie – A participat la Simpozionul Internațional „Transducția semnalului în barierele hematoencefalice” organizat de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, cu o alocuțiune.

Vineri, 21 septembrie  – A participat la consfătuirea Profesorilor de Religie din Județul Arad, ținând un cuvânt adecvat.

Duminică, 23 septembrie  – A oficiat slujba de sfințire a troiței,  și apoi Sfânta Liturghie la biserica filiei Avram Iancu, Parohia Cermei, Protopopiatul Ineu. Predica a fost pusă sub titlul ,,Simțul măsurii și darul ceresc” (cf. 2 Cor. 9, Luca 5). A hirotonit pe diaconul Tulcan Ghiţă Dănuţ întru preot cu hirotesie de duhovnic; a hirotesit întru iconom-stravrofor pe preotul pensionar Purice  Pavel și întru iconom pe preotul paroh. A săvârșit slujba Vecerniei la parohia Vasile Goldiș, același protopopiat, ținând un cuvânt de învățătură.

Sâmbătă, 29 septembrie – A participat la ședința de constituire a Adunării Naționale Bisericești de la Palatul Patriarhal.

Duminică, 30 septembrie – A slujit Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală în sobor arhieresc, cu prilejul împlinirii a unsprezece ani de la întronizarea actualului Patriarh al României.

OCTOMBRIE

Luni, 1 octombrie – A participat la Sfânta Liturghie și festivitatea de deschidere a anului nou universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea”, în capela Facultății, rostind un cuvânt adecvat. A participat la parohia Arad-Grădiște I la programul filantropic „Ceai bun pentru suflet” dedicat Zilei Persoanelor Vârstnice la nivel mondial, rostind un cuvânt adecvat.

Marți, 2 octombrie – A participat la Consiliul Județean la aniversarea de 10 ani a Centrului Cultural Italian.

Miercuri, 3 octombrie – A participat la festivitatea de deschidere oficială a anului academic 2018-2019 la Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” din Arad, rostind un cuvânt adecvat.

Sâmbătă, 6 octombrie – A participat la vot privind Referendumul național pentru revizuirea Constituției.

Duminică, 7 octombrie – A târnosit biserica Parohiei Dieci, Protopopiatul Sebiș,  săvârșind Sfânta Liturghie și predicând sub titlul ,,Cercetare dumnezeiască” (cf. Gal. 1; Lc. 7). A sfințit troița  și celelalte lucrări efectuate la biserica din parohia Bocsig, Protopopiatul Ineu, săvârșind Vecernia și rostind un cuvânt de învățătură. A oferit părintelui Teodor Dragoș rangul de Iconom.

Marți, 9 octombrie – A prezidat examenul de capacitate preoțească, pentru absolvenții Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad. A participat la manifestarea organizată de „Ziua națională de comemorare a victimelor holocaustului”.

Vineri, 12 octombrie – A fost prezent cu un cuvânt la lansarea volumului Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad.

Duminică, 14 octombrie – A săvârșit Sfânta Liturghie de hramul schitului de maici de la Bodrogul Vechi, predicând despre  ,,Pământul roditor” (cf.  Gal. 2; Luca 8). A săvârșit și o hirotesie întru duhovnic.

Luni, 15 octombrie – A participat la ședința membrilor fondatori ai Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.

Marți, 16 octombrie – A participat la festivitatea de deschidere a noului an școlar pentru profesorii și elevii Școlii Naționale de pregătire a Agenților de Penitenciare, rostind un cuvânt adecvat.

Miercuri, 17 octombrie – A prezidat Conferința preoțească de toamnă din cadrul Protopopiatului Arad.

Joi, 18 octombrie – a slujit Vecernia de hram la parohia Turnu, rostind un cuvânt de învățătură.

Vineri, 19 octombrie – A participat la Colocviul internațional „Europa – centru și margine” organizat de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, ținând o alocuțiune;

Duminică, 21 octombrie – A târnosit biserica din Parohia Arad-Micălaca Veche II, și slujit Sfânta Liturghie, predicând despre „Lupta cea nevăzută” (cf. Ef. 2, 4-10; Lc. 8, 26-39). A hirotesit iconom stavrofor  pe preotul slujitor la parohie.

Joi, 25 octombrie – A participat la ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Vineri, 26 octombrie – A slujit Sfânta Liturghie în soborul arhieresc la Catedrala Patriarhală.

Duminică, 28 octombrie – A săvârșit Sfânta Liturghie în biserica din Parohia Arad-Faleza Sud, predicând  despre  „Rugăciunile pentru cei adormiți” (cf. Ef. 2; Lc. 8).

Marți, 30 octombrie – A participat la Simpozionul național cu tema „Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire de la 1918. Contribuția teologiei arădene ” organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad,  rostind o alocuțiune.

 NOIEMBRIE

Sâmbătă, 3 noiembrie – a participat la sărbătoarea împlinirii unui deceniu de la înființarea Parohiei Ortodoxe Române din Praga, Cehia. A săvârșit împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Mihail, Arhiepiscop de Praga și al Ținuturilor Cehe, Sfânta Liturghie în capela Spitalului din Beorun.

Duminică, 4 noiembrie – Chiriarhul arădean dimpreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Mihail, au săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica Ortodoxă Română din Praga, rostind predica ,,Cinstirii celor adormiți” (Gal. 6; Lc.16). A oferit Înaltpreasfințitului Părinte Mihail ditincția eparhială engolpion și cruce ,,Sfântul Ierarh Sava Brancovici” iar preotului paroh Andrei Danciu crucea pectorală a aceleiași distincții. La rândul său, Arhiepiscopul Mihail i-a oferit Arhiepiscopului Aradului un engolpion și celor doi însoțitori câte o cruce pectorală.

Joi, 8 noiembrie – a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Roșia, predicând despre ,,Lumea văzută și cea nevăzută (Evr. 2; Luca 10).

Vineri, 9  noiembrie – A participat la lansarea monografiei-album intitulată „Catedrala Ortodoxă Veche – centru spiritual-liturgic și misionar-cultural al Aradului”, unde a făcut prezentarea volumului.

Sâmbătă, 10 noiembrie – a participat la Vecernia de hram din Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, cu un cuvânt de învățătură.

Duminică, 11  noiembrie – a săvârșit Sfânta Liturghia în Catedrala istorică, cu prilejul manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918, organizate de către Parohia Arad-Centru, predicând despre „Unitatea Duhului întru legătura păcii” (Efes. 4; Lc. 10). La finalul Sfinte Liturghii, a oficiat un Parastas pentru ctitorii, slujitorii și binefăcătorii bisericii între care participanții la înfăptuirea Marii Uniri de la 1918.

Luni, 12 noiembrie – A săvârşit slujba Vecerniei de hram, cu Litie, la Catedrală, cu un cuvânt de învăţătură, sub titlul ,,Sfântul Ioan Gură de Aur şi unitatea creştină”.

Marți, 13 noiembrie – A slujit Sfânta Liturghie, cu predica despre viața și opera Sfântului Ioan Gură de Aur, la Catedrală; a participat la  dezvelirea și binecuvântarea unei epigrafe aniversare, a cronicii negocierilor privind Marea Unire. A participat cu un cuvânt la lansarea carții „Arad. Antecamera României Mari”. A participat la concertul centenarului „Nu uita că ești român!” dat de corurile Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad la Palatul Cultural din Arad.

Miercuri, 14  noiembrie  – A participat la ședința festivă comună a Consiliului Local al Municipiului și Consiliului Județean Arad, dedicată sărbătoririi Centenarului. A primit distincţia  Colanului Centenar, ținând un cuvânt de mulțumire.

Joi, 15 noiembrie – A slujit la parohia Mândruloc prohodul părintelui pensionar iconom-stavrofor Emil Nedescu, fost preot paroh la Parohia „Sfânta Cruce” din Hollywood, Statul Florida, U.S.A., rostind necrologul.

Vineri, 16  noiembrie – A participat la Vecernia din Parohia Arad-Centru, cu prilejul împlinirii deceniului de activitate a Asociației Ortodoxe „Calea Mântuirii”, rostind un cuvânt de prețuire.

Duminică, 18  noiembrie – A binecuvântat lucrările de la biserica Parohiei din Cuied, Protopopiatul Sebiş, și a slujit Sfânta Liturghie, predicând despre ,,Bogăția sufletească” (cf. Efes. 5; Luca 12). A hirotesit întru iconom, pe preotul paroh Lucian-Bogdan Coșeri. A sfințit monumentul eroilor din parohia Buhani, Protopopiatul Sebiș.

Miercuri, 21  noiembrie –  A săvârșit Sfânta Liturghie de hram la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, predicând sub titlul ,,Pregătire sfântă”, (cf. Evr. 7; Luca 10-11.

Vineri – Duminică, 23-25  noiembrie – A fost prezent la evenimentele legate de sfințirea Catedralei Naționale, slujind în soborul arhieresc.

Miercuri, 28  noiembrie – A participat la manifestările dedicate Centenarului Marii Uniri organizate de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, rostind un cuvânt adecvat.

Joi, 29 noiembrie – A participat la Simpozionul național „Românitate și creștinism, coordonate ale unității etnice și spirituale românești”, organizate de Seminarul Teologic Ortodox din Arad, rostind un cuvânt adecvat.

Vineri, 30  noiembrie – a săvârșit Sfânta Liturghie de hram la Parohia Micălaca Nouă – Zona 300, predicând despre  anul omagial al unității de credință și de neam, încununat prin târnosirea Catedralei Mântuirii Neamului. A participat la slujba Acatistului Sfântului Apostol Andrei la Catedrală, cu un cuvânt de învățătură.

 DECEMBRIE

Sâmbătă, 1 decembrie –   A oficiat slujba de Tedeum la împlinirea celor 100 de ani de la înfăptuirea României Unite și Mari în fața Palatului Administrativ din Municipiu Arad, pentru a sărbători Ziua Națională a României și Centenarul Marii Uniri.

Duminică, 2 decembrie – A săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrală, predicând despre ,,Calea mântuirii” (cf. I Tim. 1; Lc. 18).

Miercuri, 5 decembrie –  la împlinirea unui an de la trecerea la cele veșnice a Regelui Mihai, a săvârșit parastasul în Catedrală, cu un cuvânt omagial.

Joi, 6 decembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrală. La predică a vorbit despre ,,Cinstirea Sfântului Nicolae” (cf. Evr. 13, Lc. 6).

Duminică, 9 decembrie – A slujit Sfânta Liturghie și participat la sfințirea picturii Catedralei arhiepiscopale, aducând cuvânt de mulțumire soborului arhieresc slujitor în frunte cu  Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului și a mulțumit  Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru mesajul transmis. La recepția tradițională a acordat distincția eparhială,,Sfântul Iearh. Sava Brancovici” (engolpion și cruce) ierarhilor prezenți, iar preoților și mirenilor ce au avut o contribuție deosebită în ducerea la bun sfârșit a lucrărilor desfășurate la Catedrală, crucea pectorală. A participat și la slujba Vecerniei și  Concertul de colinde susținut de Corul Catedralei, ținând un cuvânt de învățătură.

Marți, 11 decembrie – A participat la concertul de colinde al corurilor Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, ediția a XXVIII – a, care s-a desfășurat sub genericul „Centenarului Marii Uniri” la Palatul Cultural.

Miercuri, 12 decembrie – A participat la manifestarea tradițională „Marșul colindătorilor”, cu o binecuvântare.

Duminică, 16 decembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie în biserica nouă a Mănăstirii Arad-Gai, predicând sub titlul ,,Chemare sfântă” (cf. Col. 3; Lc. 14). Totodată a sfinţit noile clopote.

Joi, 20 decembrie – A participat la gala aniversară „Muzeul din Arad la 125 de ani”, i s-a conferit Diploma aniversară de către conducerea Complexului Muzeal Arad, rostind un cuvânt de mulțumire și prețuire. A participat la tradiționalul concert de colinde al Seminarului Teologic Ortodox din Arad, rostind un cuvânt de felicitare.

Vineri, 21 decembrie – A participat la manifestarea participanților la Revoluția din Decembrie’89, cu rugăciune și slujbe de pomenire și cuvântare la locațiile Orologeria, Strungul, Biserica Martirilor de la UTA,Troița Eroilor din Cimitirul Eternitatea și la Crucea Eroilor Revoluției din fața Palatului Administrativ.

Sâmbătă, 22 decembrie – A primit pe Domnul Adrian Ardelean de la Radio Timișoara și Arad în vederea transmiterii mesajului chiriarhal de Crăciun.

Duminică, 23 decembrie – A participat la Sfânta Liturghie de la Catedrală, predicând cu titlul ,,Cântare profetică” (cf. Evrei 11; Matei 1); de asemenea a slujit la parastasul pentru ctitorii Catedralei. A participat totodată cu un cuvânt și la comemorarea monumentului închinat eroului Revoluției Române din 1989, Toth Șandor, cetățean maghiar din orașul Hodmezovasarhely – Ungaria.

Luni, 24 decembrie – A asistat la primirea colindătorilor la Reşedinţa eparhială, mulţumind prin câte un cuvânt fiecărui grup.

Marți, 25 decembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrală, predicând sub titlul ,,Colindul păstoresc” (cf. Gal. 4; Matei 2). A slujit și predicat la  Vecernie în biserica din cartierul Micalaca Veche II, asistând la tradiționalul concert de colinde.

Miercuri, 26 decembrie – A slujit Sfânta Liturghie la Catedrala istorică, predicând sub titlul ,,Vis revelator” (cf. Evr. 2; Matei 2).

Joi, 27 decembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie în biserica de la Parohia Ineu, predicând sub titlul ,,Mărturie apostolică” (cf. Fp. Ap. 6 și 7; Matei 21), hirotonind un diacon. A  slujit Vecernia la Parohia Ineu-Traian, vorbind despre ,,Răsplătirea râvnei”. A slujit panahida cu un necrolog pentru profesorul Aurel Ardelean, Președintele Universității „Vasile Goldiș” la Palatul Administrativ.

Sâmbătă, 29 decembrie – A slujit prohodul Profesorului Univ. Dr. Aurel Ardelean, evocând personalitatea celui decedat, dând citire mesajului de condoleanțe trimis de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat: ,,Un ctitor de Universitate și un patriot creștin ortodox – Profesorul Univ. Dr. Aurel Ardelean (1939-2018)”.

Duminică, 30 decembrie – A slujit Sfânta Liturghie la Catedrală cu predica sub titlul ,,Răsăritul este numele Lui” (cf. Gal. 1; Matei 2),  hirotonind un diacon și un preot, pe care l-a hirotesit  duhovnic.

Pr. Dr. Vasile Cucu

Secretar eparhial