În zorii zilei de 9 februarie 2019, Preacucernicul Părinte Aurel Faur de la Parohia Grăniceri, Protopopiatul Arad, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 64 de ani.Potrivit rânduielii bisericești, trupul neînsuflețit al părintelui a fost depus în biserica parohială din Grăniceri, unde părintele a slujit aproape 33 de ani.
Sâmbătă și duminică seara s-au oficiat îndătinatele slujbe de priveghi de către preoții din parohiile învecinate, în prezența credincioși prezenți în număr mare pentru a-și lua rămas bun de la păstorul lor.
În după-amiaza zilei de duminică, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului a fost prezent la căpătâiul părintelui săvârșind o rugăciune de dezlegare și transmițând familiei și credincioșilor un cuvânt de mângâiere.
Luni, începând cu orele 1200 , a fost oficiată slujba de înmormântare, de către un sobor de preoți în fruntea cărora s-a aflat Preacucernicul Părinte Gheorghe Gligor, Consilier Social al Arhiepiscopiei Aradului și Preacucernicul Părinte Flavius Petcuț, Protopopul Aradului.
La momentul cuvenit, Preacucernicul Părinte Consilier Gheorghe Gligor a rostit cuvântul de învățătură, transmițând totodată cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei.
Cuvântul de rămas bun, adresat familiei și credincioșilor a fost rostit de către Părintele Protopop Flavius Petcuț, creionând în cuvântul său personalitatea și slujirea părintelui Aurel.
După slujba de înmormântare, sicriul cu trupul neînsuflețit a fost purtat în procesiune în jurul bisericii și apoi a fost dus în cimitirul localității Chisindia pentru a fi înmormântat.
***
Biografia părintelui Aurel Faur:
- S-a născut la 10 mai 1954, în satul Iosășel-Gurahonț;
- Urmează școala primară în localitatea natală, clasele gimnaziale precum și liceul în localitatea Gurahonț;
- În anul 1978 absolvă Institutul Teologic din Sibiu;
- În aprilie 1979 este hirotonit preot pe seama Parohiei Frumușeni unde păstorește până în anul 1986;
- În anul 1986 se transferă la Parohia Grăniceri, unde va păstori timp de treizeci și trei de ani.
Pr. Nicolae-Claudiu Vidican