Cărți de colorat dăruite copiilor în Parohia Joia Mare

Numeroși credincioşi din parohia Joia Mare, copii, părinți, dascăli și vârstnici, au participat la Sfânta Liturghie în a doua duminică din Postul Mare, numită a Sfântului Grigorie Palama.

Mai mulți copii din cadrul Școlii Gimnaziale „Lazăr Tâmpa” din comuna Almaș, însoțiți de doamna director Rafila Vesa și de alte cadre didactice, au venit la Sfânta Liturghie pentru a-L adora pe Dumnezeu și a se împărtășii la Cina Domnului. Adorația este recunoștință ființială plină de mulțumire, care pleacă din profunzimea inimii și cuprinde întreaga ființă, deoarece doar adorându-L și iubindu-L pe Dumnezeu mai presus de orice omul poate să se realizeze pe sine pe deplin, atât ca demnitate, cât și ca umanitate.

Toți copiii au primi în dar din partea Arhiepiscopiei Aradului câte un exemplar din Cartea de colorat cu biserici reprezentative din județul Arad și câte un exemplar din Cartea de colorat „Patimile Domnului”. Cărțile de colorat, având autoare pe artista Angela Hanc, s-au tipărit cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Cărțile de colorat, tipărite în Editura Arhiepiscopiei, reprezintă un material didactic-catehetic pentru cei mici, un veritabil material artistic-iconografic ce reflectă o realitate ortodoxă plină de viață și de experiență liturgic-eclezială. La final, credincioşii comunității ortodoxe au fost îndemnați de Părintele paroh Pavel Dan-Trăian să contribuie la colecta pentru Fondul Central Misionar, ca un act de milostenie şi de iubire faţă de aproapele aflat în nevoi.

Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial