Cerc Pastoral Misionar la Șofronea

Duminica a treia a Postului  Paștilor, a Sfintei Cruci a fost prilej de bucurie duhovnicească în Parohia Șofronea din Protopopiatul Arad.   Începând cu orele 17  o parte din preoții Cercului Pastoral Misionar Pecica sub coordonarea părintelui Ilie Nădăban au săvârșit Taina Sfântului Maslu în prezența unui mare număr de credincioși atât din parohia gazdă Șofronea cât și din parohiile învecinate. Din soborul părinților slujitori au făcut parte preacucernicii părinți Gheorghe Morar și Tudor Budean de la parohia Macea, Ilie Nădăban de la parohia Curtici, Mirel Lazăr de la parohia Șeitin, Marius Stratulat de la parohia Turnu, Dănuț Moldovan de la parohia Peregul Mare, Ioan Ponta de la parohia Iratoș, Arxinte Mureșan de la parohia Sederhat, Cristian Prună de la parohia Sânmartin,  părintele profesor Pompiliu Gavra de la parohia Sânpaul, Felician Crăciun și Ciprian Tripa de la parohia Semlac și în calitate de gazdă părintele Gheorghe Han de la parohia Șofronea. Atmosfera de rugăciune a fost înfrumustețată de un grup de elevi seminariști care au dat răspunsurile liturgice la strană. La finalul tainei Sfântului Maslu părintele paroh a remintit celor prezenți  semnificația liturghică și duhovnicească a prăznuirii Sfintei Cruci la jumătatea urcușului duhovnicesc spre Înviere reliefând necesitatea jertfei fiecărui credincios pe calea postului și necesitatea ca fiecare să urmeze îndemnul Mântuitorului de a lua Crucea și de a urma Lui. Părintele paroh a mulțumit Lui Dumnezeu pentru posibilitatea de a fi împreună preoți și credincioși și a aduce Slavă Lui Dumnezeu.

Pr. Ciprian Tripa

56140480_1023289061196083_1848401165096583168_n

56255630_540250189831275_6697768027984756736_n

56262482_1938659522929704_8508940382199873536_n