Conferința A.S.C.O.R. Arad „Suferința și omul contemporan – abordare medicală și teologică”

Cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, marţi, 26 martie 2019, la ceas de seară, în aula „Ilarion V. Felea” a Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, a fost susținută conferința cu titlul: „Suferința și omul contemporan – abordare medicală și teologică”, de către Dr. Cozma Florinel, Medic Primar Interne și Doctor în Știinte Medicale. Manifestarea a fost organizată de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, Filiala Arad (ASCOR), în colaborare cu Arhiepiscopia Aradului. Preşedintele ASCOR Arad, Cătălin-Iulian Drăgan, a salutat prezenţa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, după care a făcut o scurtă prezentare biografică a Domnului Doctor Florinel Cozma şi a activităţii pe care o desfăşoară în cadrul Spitalului Județean Arad.

După prima parte a conferinţei, pe care Domnul Doctor a început-o definind etimologic termenii de „suferință” şi „om contemporan”, acesta a făcut o incursiune în timp pentru a înțelege cât mai bine acest fenomen al suferinței, plecând de la cele două teorii: creaționistă şi evoluționistă. În acest sens, domnia sa a afirmat că: „Medicul este un soldat al vieții, şi trebuie să lupte pentru aceasta”.

În continuare a urmat partea de intrebări, deschisă chiar de către Înaltpreasfințitul Timotei, la care Domnul Dr. Cozma Florinel a răspuns lămurindu-i pe cei prezenți, răspunsuri care au fost întâmpinate cu bucurie de către ascultători. La final Președintele ASCOR Arad a mulțumit Domnului Doctor pentru frumoasa prezentare, dar şi Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei pentru faptul că a fost alături de studenți și de această dată.

Evenimentul face parte din seria activităţilor cultural-spirituale organizate de ASCOR Arad pentru perioada Postului Sfintelor Paști.

Alexandru Obrad, membru A.S.C.O.R. Arad

image

image

image

image

image

image