Întrunirea Consiliului Parohial, în Parohia Berechiu

În seara zilei de 30 martie 2019, în Parohia Ortodoxă Berechiu, Protopopiatul Ineu, începând cu ora 18.00, a avut loc întrunirea Consiliului Parohial, sub președenția Preaonoratului Părinte Protopop Adrian Zaha, întrunire la care au participat membrii acestui organism de conducere parohial, câți și alți enoriași care sunt interesați și susțin activ amplele lucrări de restaurare și renovare a bisericii.

Ședința a debutat cu un moment de rugăciune rostit de Părintele Protopop, după care s-a trecut la dezbaterea subiectelor aflate pe ordinea de zi, cât și la sesizarea eventualelor lipsuri sau neajunsuri cu care se confruntă parohia.

Discuția a continuat cu îndemnul Preaonoratului Părinte Protopop îndreptat către membrii Consiliului Parohial de a-i sta alături Preotului Paroh Andrei Slăv, în misiunea sa de a zidi Biserica vie a lui Hristos, de a duce la bun sfârșit lucrările ample de restaurare în care se află biserica și de a constitui împreună cu preotul lor un consiliu al tinerilor ortodocși din parohie, pentru a avea pe mâna cui să lăsăm frâiele bisericii, conform indicaților transmise de la centrul eparhial.

Spre finalul ședinței de consiliu, Părintele Protopop a evidențiat activitatea prodigioasă a enoriașilor și consilierilor Parohiei Berechiu, care alături de preotul lor ocupă un loc fruntaș în Protopopiatul Ineului, prin implicarea, unitatea și dragostea ce se concretizează în proiecte de excepție duse la bun sfârșit.

Pr. Paroh Andrei Petrișor Slăv