Cerc Pastoral Misionar Parohia Tăgădău

Parohia Ortodoxă Română Tăgădău din protopopiatul Ineu, a găzduit în Duminica a V-a după Paști întrunirea preoţilor din Cercul pastoral-misionar nr. 2 – Beliu, coordonați din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului, de către Preacucernicul Părinte Radu Belle – Parohia Bochia.

Întrunirea a debutat la ora 17:00, în biserica parohială cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”, prin săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, de cei 14 preoţi prezenţi. Din sobor din au făcut parte: Pr. Radu-Petrică Belle – Parohia Bochia; Pr. Nicolae Ciocan – Parohia Archiș; Pr. Radu Sas – Parohia Agrișu-Mic; Pr. Răzvan Trip – Parohia Bocsig-Gară; Pr. Marius Trînc – Parohia Groșeni; Pr. Drăgan Marcel – Parohia Hășmaș; Pr. Ioan Vatrici – Parohia Răpsig; Pr. Teofil Trînc – Parohia Susag; Pr. Florin Culda – Parohia Vasile Goldiș; Pr. Chivulescu – Parohia Craiva; Pr. Monea Nicolae – Parohia Tăgădău; Pr. Morar Ioan – Parohia Seliștea; Pr. Huțiu Ioan – Parohia Beliu și Pr. Iercoșan Sorin – Parohia Șiad.  La finalul slujbei părintele Huțiu Ioan, de la parohia Beliu, a rostit un frumos cuvânt de învăţătură, prezentând câteva aspecte importante ale Sfântului Maslu, în legătură cu Evanghelia ce s-a citit dimineaţă la Sfânta Liturghie, a femeii samarinence de la fântâna lui Iacov. În cuvântul de învăţătură, părintele a scos în evidenţă că adevărata închinare trebuie făcută în duh și adevăr pentru ca, creștinul să se poată împărtășii cu harul dumnezeiesc nevăzut mântuitor, revărsat în tainele bisericii.

Preotul Morar Ioan de la parohia Seliștea, a dat citire referatului cu tema ”Probleme Pastoral – Misionare cu care se confruntă satul românesc de astăzi și soluții cu privire la rezolvarea lor”. Referatul arată că, garanţia vieţii creştine a satului românesc este prezenţa lui Dumnezeu în Biserica Sa, iar viaţa religioasă a satului capătă chip şi formă în primul rând în Biserică, care constituie aşezământul tradiţional pentru organizarea şi conducerea viaţii religioase şi răspunde nevoilor interioare ale ţăranului nostru, cu rol definitoriu în promovarea spiritualităţii la sat. Se constată tot mai mult că în satul în care nu este biserică, nu este preot, nu este casă parohială, sau preotul nu locuiește în sat, ci la oraș și face naveta la sat, există mai multe cazuri de alcoolism, mai multă singurătate, mai puţină solidaritate între oameni, mai puţină comuniune și mai puţină bucurie. În schimb, acolo unde biserica este deschisă în fiecare duminică și în zi de sărbătoare, unde preotul aduce speranţă, organizând programe de întrajutorare frăţească și mobilizând oamenii credincioși să-i ajute pe cei mai săraci, situaţia spirituală și socială a parohiei este diferită. Deci, actul religios nu are numai o consecinţă cultică sau spirituală, ci el influenţează și viaţa socială, aduce un spor de calitate vieţii într-o anumită comunitate.

La finalul Tainei Sfântului Maslu preotul paroh a mulțumit din suflet preoților dar și credincioșilor, care prin prezența lor au înfrumusețat Biserica. Ziua s-a încheiat cu o agapă creștină.            

Pr. Morar Ioan – Parohia Seliștea