Chiriarhul arădean a participat la manifestările dedicate Zilei Europei  şi Independenţei de Stat a României

Joi, 9 mai 2019, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului a participat la manifestările militare, religioase și culturale organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Independenţei de Stat a României şi Zilei Europei precum şi Zilei Comemorării şi Reconcilierii, în Arad.

Alături de Chiriarhul nostru au fost Prefectul Județului Arad, doamna Florentina Horgea, parlamentari, o delegație militară din Ungaria alături de militari români componenți ai Batalionului de Infanterie 191 Colonel „Radu Golescu”, conducători de instituții, militari în rezervă sau retragere, mai multe grupe de elevi de la școli din municipiu însoțiți de profesorii lor.

În această zi, la toate sediile instituțiilor au fost arborate drapelul național al României și al Uniunii Europene.

Manifestările comemorative s-au desfășurat în Piața Avram Iancu din centrul municipiului Arad. După salutul drapelului de luptă şi al gărzii de onoare și intonarea Imnului naţional al României, Înaltpreasfinția Sa în fruntea soborului de preoți a oficiat serviciul religios prescris pentru acest moment.

Chiriarhul și oficialitățile prezente au evocat semnificația Zilei de 9 Mai, moment urmat de depunerea de coroane și jerbe de flori.

***

La 9 mai 1877, Parlamentul ţării proclamă „Independenţa absolută a României”, prim- ministrul Mihail Kogălniceanu declarând oficial că suntem „în stare de rezbel…, dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă şi prin urmare ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. Astfel Camera Deputaților și Senatul votează moțiunea prin care se lua la cunoștință că „rezbelul între România și Turcia, ca ruperea legăturilor noastre cu Poarta și independența absolută a României, au primit consacrarea lor oficială”, adică s-a votat moțiunea de proclamare a independenței României. Poporul român a participat în bătăliile războiului de Independență (1877 – 1878), purtate pentru neatârnarea țării cu peste 58.000 de oameni pe fronturi, din care mai mulți de jumătate au fost omorâți sau răniți. Și toate acestea pentru ca urmașii lor să trăiască într-o țară liberă, nesupusă niciunei puteri străine.

Europenii sărbătoresc pe 9 mai Ziua Europei. În 1985, oficialii Consiliului European de la Milano au stabilit data de 9 mai drept zi festivă pentru toţii europenii. Al doilea Război Mondial a lăsat în urma sa o Europă distrusă din punct de vedere material, framântată de puternice crize politice şi divizată, prin „cortina de fier”, în două mari blocuri: Est şi Vest. Parlamentul European a recunoscut oficial ziua de 9 mai ca sărbătoare, în octombrie 2008.

Protos. Iustin Popovici

9_mai_4

59884934_885934271753251_567201021856579584_n

59740749_885934558419889_8981950628066492416_n

59785493_885944671752211_4208186214768967680_n

59777646_885935145086497_465297768798224384_n

image

59705481_885956295084382_7328247374243954688_n

60269947_885934498419895_7441742159918661632_n