Marţi, 21 mai 2019, la sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și mama sa, Elena, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului a fost prezent la Mănăstirea ,,Sfântul Simeon Stâlpnicul” din cartierul arădean Gai.
Cu acest prilej, Chiriarhul arădean a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica nouă a mănăstirii, împreună cu Părintele Protos. Clement Iordache, Pr. Vasile Chindriș de la Parohia Variaș, Pr. Iulian Botezatu de la Parohia Șiria, Arhid. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial, în prezența obștii monahale de maici, în frunte cu maica stareță monahia Ecaterina Joldeș și a pelerinilor veniți la sfânta slujbă.
La momentul rânduit, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură pus sub titlul ,,Întocmai cu Apostolii” (pe baza citirilor scripturistice ale sărbătorii: Fp.Ap. 26; Ioan 10), insistând pe lucrarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena pentru libertatea de conştiinţă, răspândirea Creştinismului în lume, organizarea Bisericii şi conlucrarea cu Statul în vremea ulterioară. De asemenea, Chiriarhul a subliniat ţinuta pilduitoare a acestor sfinţi, de cinstire a Bisericii, pentru credincios.
Protos. Iustin Popovici




