Arhiepiscopul Aradului a sfinţit Drapelul Naţional la Catedrala Arhiepiscopală din Arad

Chiriarhul arădean, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, a sfinţit miercuri, 26 iunie, Drapelul Naţional în Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad. În Cetatea Aradului, în seara zilei de 25 iunie, Drapelul Naţional arborat în faţa Palatului Administrativ a fost coborât de pe catarg, împăturat şi condus de către garda portdrapel în Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” , unde a rămas peste noapte.

În dimineaţa zilei de 26 iunie, s-a oficiat slujba de sfinţire a drapelului de către Întâistătătorul Eparhiei noastre, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, însoţit de un sobor de preoţi.  La sfârşitul slujbei, Înaltpreasfințitul Timotei a rostit o  alocuţiune în care a tălmăcit conţinutul rugăciunii prevăzute pentru această sărbătoare, subliniind legătura între cele trei culori ale Drapelului şi cele trei virtuţi teologice: credinţa, nădejdea şi dragostea, şi care consolidează unitatea noastră naţională spre împlinirea îndatoririlor ce revin fiecărui cetăţean şi desigur, şi fiecărui fiu al Bisericii.

La sfârşitul ceremoniei religioase drapelul a fost înmânat comandatului gărzii portdrapel care l-a dus la locul de arborare.

După aceasta, în faţa primăriei s-a desfăşurat ceremonialul militar şi religios de arborare a drapelului. ÎPS Timotei a rostit rugăciunea de binecuvântare, a binecuvântat cu crucea drapelul, l-a sărutat, după care l-au sărutat doamna prefect, Florentina Horgea și comandantul garnizoanei. La slujba de sfinţire au participat şi comandanții structurilor județene ale M.A.P.N. și M.A.I., militari, Rectorul Universității Aurel Vlaicu, prof. dr. ec. Ramona Lile, directori de instituții deconcentrate, reprezentanți ai autorităților locale, militari în rezervă sau retragere.

Semnificația Zilei Drapelului a fost prezentată de domnul muzeograf Bogdan Ivașcu din cadrul Complexului Muzeal Arad.

După aceasta, potrivit ceremonialului de sfinţire a Drapelului României, Drapelul a fost înălţat pe catarg în acordurile imnului naţional.

Ceremonia s-a încheiat prin defilarea dispozitivului format din militarii Batalionului 191 de Infanterie Colonel „Radu Golescu”, precum și din personal aparținând Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad și Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al Județului Arad.

***

Semnificaţia culorilor drapelului

Roşul – semnifică sângele înaintaşilor noştri vărsat pe pământul românesc de-a lungul veacurilor. El îndeamnă ca dragostea faţă de neam şi de ţară să fie la fel de aprinsă ca focul roşului din steag.

Galbenul – exprimă grandoarea ţării, prestigiul şi virtutea.

Albastrul – semnifică seninul cerului, al cugetului şi gândirii neamului românesc, credinţa şi puterea cu care suntem legaţi de pământul patriei.

Protos. Iustin Popovici