Cinci corale renumite, invitate la Festivalul-Concurs „Lăudaţi pe Domnul!”

Cinci corale renumite sunt invitate anul acesta pentru a concerta la Festivalul-Concurs Naţional de Muzică Bisericească „Lăudaţi pe Domnul!”. Evenimentul, ajuns la a 12-a ediţie, este organizat de Patriarhia Română, prin Sectorul teologic-educațional, în contextul Anului omagial al satului românesc și își propune să contribuie la cunoașterea lui Dumnezeu și la evidențierea rolului muzicii în lumea satului românesc. 

Festivalul-Concurs se desfăşoară pe două secţiuni: Interpretare şi Compoziţie.

La Secţia de Interpretare sunt invitate următoarele coruri: Corala Bărbătească Ortodoxă Armonia din Constanța; Corul Parohiei Irești din județul Vrancea; Corala Nicolae Lungu a Patriarhiei Române; Corul Symbol; Corul Bărbătesc Cantus Domini. 

Potrivit organizatorilor, repertoriul abordat va fi în limba română și va include cântări religioase, patriotice, folclor autentic sau prelucrat. 

De asemenea, corurile invitate vor da răspunsurile la Sfânta Liturghie și vor participa la trei concerte, după următorul program:

Sâmbătă, 26 octombrie 2019:

  • între orele 15.00-16.00, la Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti din București – participă Corul Parohiei Irești din județul Vrancea;
  • între orele 18.00-19.30, la Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon Nou, Paraclis Patriarhal – participă Corala Nicolae Lungu a Patriarhiei Române și Corul Bărbătesc Cantus Domini (40 de minute pentru fiecare cor).

Duminică, 27 octombrie 2019:

  • între orele 9.30-11.30, la biserica Turea din cadrul Muzeului Național al Satului Dimitrie Gusti din București – Sfânta Liturghie; răspunsuri: Corul Symbol;
  • între orele 9.30-11.30, la Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon Nou, Paraclis Patriarhal – Sfânta Liturghie; răspunsuri: Corala Bărbătească Armonia din Constanța;
  • între orele 18.00-19.45, la Palatul Patriarhiei, în Aula Magna Teoctist Patriarhul – participă Corul Parohiei Irești din județul Vrancea, Corul Symbol și Corala Bărbătească Armonia din Constanța; invitat special: naistul Gheorghe Zamfir; la finalul acestui concert, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va oferi diplome și medalii omagiale corurilor participante și va premia câştigătorii Secțiunii Compoziție. 

La Secţiunea Compoziţie sunt invitaţi să se înscrie compozitori de muzică din cuprinsul Patriarhiei Române.

Concurenții înscriși la această secțiune vor realiza o creație corală modală, de inspirație folclorică românească, pentru cor de voci egale (copii), a cappella.

Compoziția va fi în primă audiție și nepublicată până în prezent, având durata între 4 şi 7 minute. Evaluarea lucrărilor se va face în perioada 16-20 septembrie 2019.

Compoziția câștigătoare (sau un fragment din aceasta) va fi interpretată de Corul Symbol în cadrul concertului din ziua de 27 octombrie 2019, de la Palatul Patriarhiei, iar  primii trei compozitori clasați vor fi premiați în cadrul acestui concert, organizat cu prilejul hramului Catedralei Patriarhale.

Prezentatorii concertelor din cadrul Festivalului-Concurs Naţional de Muzică Bisericească Lăudaţi pe Domnul!, ediția a XII-a, vor fi Liana Stanciu și actorul Silviu Biriș.

Foto credit: arhivă Basilica.ro