Ziua Copilului sărbătorită la Prunișor

În această zi foarte însemnată pentru toată suflarea celor mici, comunitatea bisericească din Prunișor împreună cu preotul paroh, au organizat câteva activități educativ-religioase, care au avut ca scop să redea copiilor și tinerilor bucuria de odinioară trăită în tinda Bisericii.La aceste momente de bucurie au participat foarte mulți copii care au fost angrenați în câteva activități. Acestea i-au ajutat pe copii să comunice, să își descopere spiritul de echipă, cei mai mari au fost puși ca lideri de grup.
Implicarea acestora a fost răsplătită cu câteva daruri, care au fost oferite de parohie și de Asociația „Cetatea Voluntarilor”, cărora dorim să le mulțumim pentru tot sprijinul acordat.