CERC PASTORAL MISIONAR ÎN PAROHIA DUMBRĂVIȚA

Duminică,   30 iunie 2019, a avut loc întrunirea cercului pastoral-misionar Radna în parohia  Dumbrăvița, coordonat din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului, de către Preacucernicul părinte Ungur Daniel , preot paroh la parohia Păuliș. Membrii cercului  s-au reunit la ora 16:00 săvîrșind Taina Sfîntului Maslu.

Din sobor au făcut parte : pr. paroh Butar Pascu, pr. Covăsânțan Stelian, pr. Cora Gheorghe, pr. Bândea Gheorghe, pr. Iordăchescu Cosmin, pr. Pădureanu Mihai, pr. Iute Viorel  și  pr. Ungur Daniel.

Anul 2019 fiind declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „Anul omagial al satului românesc (al preoților, învâțătorilor și primarilor gospodari) ” și “Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu, Iustin Moisescu  și al traducătorilor de cărți bisericești”, la momentul potrivit părintele Bândea Gheorghe a ținut un bogat cuvânt de învățătură referindu-se la importanța și rolul pe care aceștia l-au avut în dezvoltarea comunității sătești, îndemnându-i pe credincioși să-și amintească de dascălii lor, de preoții care i-au botezat, cununat, care le-au înmormântat bunicii și părinții și să se roage pentru ei.

Preotul paroh Butar Pascu a mulțumit  preoților și credincioșilor oferind celor prezenți o agapă  frățească.

Pr. Ungur Daniel