Prezență arhierească și concert de colinde la parohia Arad Micalaca Veche II

În seara zilei Nașterii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului, a participat la slujba Vecerniei în biserica parohiei Arad Micalaca Veche II cu hramul praznicului sărbătorit, săvârșită de preoții parohiei, de Preacucernicul Părinte Arhidiacon Tiberiu Ardelean, inspector eparhial și de părintele Emil Roman, fost preot în această parohie.

Cuvântul chiriarhal a făcut referire la jertfelnicia credincioșilor și preoților parohiei de a avea o biserică într-un loc al unui sat, transformat în cartier al municipiului de pe Mureș. Acestea în Anul 2019, Omagial al satului românesc și cu anticipare a celui care vine de pastorație a părinților și copiilor. Întâistătătorul eparhiei a apreciat activitatea desfășurată de corul parohiei și în anul în curs, dorind frumoase realizări pentru viitor.
A urmat îndătinatul concert de colinde susținut de corul parohiei, dirijat de domnișoara Laura Roșu, fiind prezentate creațiile: Din cer senin, Sus la poarta raiului, O, brad frumos, Leru-i ler, Domnuleț și Domn din cer, Soare-cer, Soare-n pământu, Vine Crăciunu pă sară, Praznic luminos, Rămâi om bun sănător și O ce veste minunată.

Prezenți în biserică, tineri din Centrul de Integrare prin terapie ocupaţională Tabacovici-Arad, au primit daruri din partea credincioșilor parohiei.
Preotul paroh a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Timotei pentru prezență și binecuvântare, dorind zilele praznicului de față și a celor ce vin cu liniște și pace cerească.

Preot Mircea Bupte