Slujire Arhierească în satul marelui patriot Vasile Goldiș

Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului) a prilejuit un moment de înălțare duhovnicească  pentru credincioșii Parohiei Vasile Goldiș, Protopopiatul Ineu, întrucât mijlocul lor comunității parohiale s-a aflat Întâistătătorul Eparhiei Aradului,  Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei.

Înaltpreasfinția Sa a poposit în mijlocul acestei parohii atât pentru a-i întări duhovnicește pe credincioși la începutul Triodului, cât și pentru a-l comemora pe marele patriot Vasile Goldiș, corifeul Marii Uniri și care, la data de10 februarie 1934, a trecut la cele veșnice.

La sosirea în Parohia Vasile Goldiș, Chiriarhul a fost întâmpinat de Părintele Adrian Zaha, protopopul Ineului, Pr. Pavel Purice – pensionar și fost paroh, de Pr. paroh Florin-George Culda, Pr. Darius Pasc de la Parohia Bonțești, dl. Horhat Emanuel, primarul Comunei Beliu, dl. Sergiu Paul, Subprefect al Aradului, d-ul Prof. Grec Ioan Marius, Decanul Facultății de Științe Umaniste, Politice și Administrative din cadrul UVVG Arad, dl. Sinaci Doru, Directorul Bibliotecii Județene „A.D. Xenopol” din Arad, membri ai Consiliului parohial precum și un număr mare de credincioși.

După aceasta, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit în biserica parohială Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de soborul de preoți. Chiriarhul a fost însoțit de Arhid. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial.

Cuvântul de învățătură rostit de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a fost despre ,,Urcuș spiritual” (II Tim. 3; Lc. 18) prin ajutorul Bisericii, ea însăși pe loc înalt ca edificiu și ca instituție religioasă, întreținând în sufletele credincioșilor rugăciunea ca înălțare continuă spre Dumnezeu, întărind virtuțile și fapta bună. Apostolul zilei îndeamnă la ținerea rânduielilor bisericești, iar Sfânta Evanghelie învață despre adevărata rugăciune. Perioada ce începe acum, în cursul anului bisericesc, cea a Triodului, este tocmai una de înălțare sufletească, chemând pe fiecare a o cinsti cu vrednicia proprie.

La sfârșitul Sfintei Liturghii s-a săvârșit un parastas întru pomenirea lui Vasile Goldiș, la 86 de ani de la trecerea lui în veșnicie. În acest cadru, Înaltpreasfinția Sa a evocat modul în care corifeul Marii Uniri, Vasile Goldiș, a ilustrat contribuția Bisericii Ortodoxe Române la viața țării, subliniind momentul desăvârșirii unității de stat și afirmării pe plan mondial. Domnul Prof. Grec Ioan Marius, Decanul Facultății de Științe Umaniste, Politice și Administrative din cadrul UVVG Arad, a prezentat personalitatea lui Vasile Goldiș ca om politic, de cultură, de înaltă demnitate și activitatea merituoasă depusă în slujba Patriei.

Pr. Florin Culda