Buna Vestire – Ziua Mamei Creștine

Buna Vestire este Ziua Mamei Creștine. Cea mai mare lecție pe care ne-o oferă Maica Domnului este asumarea jertfei maternității. Maica Domnului și-a asumat aceasta pe nepregătite și fără teamă de un eventual stigmat social, ceea ce dezvăluie deplina sa încredințare în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

În această zi plină de semnificație, ne întoarcem la învățăturile unui părinte contemporan, Cuviosul Părinte Paisie Aghioritul, care a vorbit despre taina maternității din perspectivă creștină.

Există o vreme a copilăriei, care este vremea pentru a primi dragoste, spune el. Despre tânăra fată sau femeie, părintele spune:

„Are pretenții de la mama, pretenții de la tata, iar ea își caută de huzurul ei. Deși există dragoste în firea ei, ea nu se dezvoltă, pentru că primește mereu ajutor și binecuvântare de la mama ei, de la tatăl ei și de la frații ei.”

Dar, odată cu întemeierea unei familii și nașterea de prunci, începe și maturizarea spirituală a femeii. Iată în ce fel:

„…din clipa în care devine mamă, seamănă cu motorul care, cu cât este mai accelerat, cu atât se încarcă mai mult, pentru că dragostea lucrează mereu. (…) Mai înainte, dacă o deșteptai, striga de ce o deranjezi. După aceea, însă, atunci când plânge copilul, chiar dacă nu doarme toată noaptea, nu-i vine greu, ci îl îngrijește pe copil și se bucură. De ce? Pentru  că încetează de a mai fi copil. A devenit mamă și a venit vremea jertfei, a dragostei.”

Mama își exersează mai mult în familie capacitatea de jertfă, adaugă părintele. Și, cu cât dăruiește mai multă dragoste, cu atât și dobândește mai multă dragoste de dăruit, devenind liantul de iubire care ține laolaltă întreaga familie:

„Mama ajunge să aibă mai multă dragoste și jertfire de sine decât tatăl, deoarece tatălui nu i se dau multe ocazii ca să se jertfească. Mama se chinuiește, se ostenește mai mult cu copiii, dar în același timp «se încarcă de har» prin grija față de ei. Dăruiește continuu, de aceea și primește mereu. (…) Copilul îl iubește pe tatăl său și îl respectă, dar, prin afecțiunea și gingășia mamei, i se mărește și mai mult dragostea față de tatăl său.”

Așadar, maternitatea este punere în valoare a iubirii care există în mod natural în firea femeiască și se manifestă prin jertfă de sine. Iar asumarea acestei jertfe nu împuținează femeia, ci dimpotrivă, îi dă putere, o dezvoltă spiritual și îmbogățește afectiv întreaga familie.

Extrase din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești (IV). Viața de familie, Ed. Evanghelismos, București, 2017

Foto: Freepik.com
Sursa: basilica.ro