Premieră: Ora de Religie, difuzată la Trinitas TV

În urma epidemiei de Covid-19, toate unitățile de învățământ din România au fost închise, iar Președintele României a decretat starea de urgență pe întreg teritoriul țării, pentru o perioadă de 30 de zile.

Pentru a veni în sprijinul elevilor, Patriarhia Română, prin intermediul Trinitas TV, le oferă posibilitatea de a păstra contactul cu disciplina școlară Religie prin intermediul emisiunii Ora de Religie.

Emisiunea va fi difuzată în premieră vineri, de la ora 12:00, după care următoarele ediţii vor fi transmise în fiecare miercuri de la aceeaşi oră.

Activitățile care vor fi difuzate în cadrul acestei emisiuni se vor organiza pe cele trei niveluri de învățământ (primar, gimnazial și liceal), câte 20 de minute/nivel.

„Aceste activități au rol complementar orei de Religie din școală, prin faptul că transmit elevilor telespectatori o serie de cunoștințe, atitudini și valori consonante cu competențele pe care le propun programele școlare pentru disciplina Religie”.

„Deoarece nu vor fi organizate pe clase (fiecare profesor de Religie are o altă planificare a materiei), ci pe niveluri de studiu, temele activităților necesită o flexibilitate în abordare, prin alegerea acelora care pot fi prezentate pe ciclu de învățământ (primar, gimnazial, liceal)”, au transmis reprezentanţii Sectorului Teologic-educaţional al Patriarhiei Române.

Citeşte şi: Susținătorii orei de religie apreciați de Patriarhul României: Importanța lucrării lor o vom percepe în timp

Foto credit: Capital.ro

Sursa:basilica.ro