MĂȘTI ȘI MĂNUȘI PENTRU PREOȚII ARĂDENI

Universitatea de Vest ,,Vasile Goldiș” din Arad a donat Arhiepiscopiei Aradului măști de protecție și mănuși medicale pentru a fi puse la dispoziția preoților din municipiul Arad și a voluntarilor care vor împărți paștile și sfânta lumină, în aceste zile.
,, Considerăm gestul nostru ca fiind unul firesc, în virtutea faptului că și preoții stau în prima linie, alături de personalul medical, și totodată a bunelor și statornicelor legături pe care instituția noastră le are, de la începutul său, cu Biserica locală, cu ierarhii și preoți săi”, a spus Doamna Profesor Universitar dr. Coralia- Adina Cotoraci, Rectorul Universității de Vest ,,Vasile Goldiș” din Arad.
Preacucernicul Părinte Gheorghe Gligor, consilier social, a mulțumit în numele conducerii Centrului eparhial pentru donația făcută și a transmis Doamnei Rector, întregului corp academic, doriri de sănătate și bucurii de Sfintele Paști.

Pr. Dr. Vasile Pop

Foto credit:click.ro