Sfințirea clopotelor de hramul bisericii Parohiei Arad-Sega II

Praznicul Înălțării Domnului la Cer de anul acesta a fost unul special pentru Parohia Arad-Șega II deoarece, pe lângă sărbătorirea hramului bisericii parohiale, credincioșii au avut marea bucurie să fie părtași la momentul istoric al sfințirii clopotelor care vor răsuna, de acum înainte, din turla bisericii.

Sărbătoarea a început cu slujba Sfintei Liturghii oficiată de către Preasfințitul Părinte Dr. Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, din soborul slujitor făcând parte preaonoratul părinte protopop al Aradului, pr. Flavius Petcuț,  Arhid. Mircea Proteasa, consilier economic, precum și preoții slujitori ai parohiei: Andrei Dîrbaș, Radu Bocșa, Zaharia Iova și Filip Albu.

La momentul cuvenit, Preasfințitul Părinte Emilian a rostit cuvântul de învățătură în care a evocat mesajul principal al acestui praznic care ne cheamă la înălțare sufletească, însăși biserica acestei parohii, ce poartă hramul sărbătorii îmbiindu-ne prin arhitectura ei la ridicare spre înălțime, la depășirea oricăror micimi sufletești. În continuare Preasfinția Sa a amintit și de rânduiala specială a pomenirii eroilor ce s-au jertfit pentru credință și patrie. Exemplul lor ne rămâne ca demn de urmat pentru noi toți, orice statut am avea în societate, pornind de la principiul aplicat de ei, după care, orice lucru poate rămâne doar dacă este sub pecetea iubirii jertfelnice. Spre finalul Sfintei Liturghii a fost săvârșită slujba de binecuvântare și sfințire a clopotelor.

Părintele protopop a dat citire Hrisovului de mulțumire și de acordare a statutului de ctitor, doamnei Livia Schimdt, care a sprijinit integral achiziționarea celor trei clopote. Preasfințitul Părinte Episcop Emilian a adresat un cuvânt de mulțumire distinsei doamne Livia, felicitându-o pentru acest frumos gest. Alăturându-se acelorași mulțumiri, părintele paroh Andrei Dârbaș i-a oferit donatoarei, ca semn de mulțumire, o icoană cu chipul Maicii Domnului și un buchet de flori, reliefând faptul că doamna Livia a adăugat acum, pe lângă cei 10000 euro, cât a costat candelabrul central, 45000 euro costul clopotelor executate la firma austriacă Grassmayr.

După încheierea slujbei a fost oficiat parastasul pentru Eroii Neamului. La final Preasfinția Sa a felicitat pe părinții slujitori și pe credincioșii parohiei care se ostenesc să finalizeze construirea acestei biserici, aflată acum în stadiul finisării exterioare. La rândul său, părintele paroh Andrei Dîrbaș a adresat un cuvânt de mulțumire Preasfințitului Părinte Emilian pentru prezență și pentru bucuria adusă odată cu sfințirea acestor clopote, precum și donatoarei și tuturor credincioșilor care sunt permanent aproape de această biserică, sprijinindu-o constant.

Pr. Filip Albu

Hramul Parohiei Arad-Șega 2