Revista presei: Despre deschiderea bisericilor

G4Media consemnează decla­rația ministrului de interne, Marcel Vela, conform căreia deschiderea locaşurilor de cult „trebuie gândită foarte bine”. El a admis că, în condiţii de siguranţă, poate fi luată în calcul şi organizarea de nunţi şi botezuri, dar nu cu 500 sau 1.000 de persoane.

„La biserică, în general, merg persoane de o anumită categorie de vârstă. Sunt persoane vulnerabile, trebuie gândit foarte bine, dacă nu cumva există riscul de infecţie în prima fază. Biserica şi preoţii au fost foarte riguroşi de Paşti, acum Biserica trebuie să facă o analiză obiectivă, fără patimă, să vedem ce putem face”, a declarat Vela, adăugând: „Cred că acest virus ne va schimba. Dacă vine valul doi, suntem mai bine pregătiţi. Cred că trebuie să ne vaccinăm împotriva gripei”.

Tot G4Media relatează că măicuțele de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Lipnița, județul Constanța, cos măști de protecție cu mesaje religioase, precum: „Iubește jertfindu-te”, „Doamne ajută”, „Hristos a înviat”, „Cu noi este Dumnezeu”, „Iubire și jertfă”. Pe site-ul mănăstirii, reprezen­tanții locașului de cult au scos măști și la vânzare, în contextul în care purtarea de măști va fi obligatorie în spațiile publice închise și în transportul în comun.

RFI anunță că în Germania s-au redeschis bisericile, alături de frizerii, muzee, biblioteci, grădini zoologice şi locuri de joacă pen­tru copii, în condițiile în care rata de răspândire a noului coronavirus este în scădere. Peste tot trebuie respectate însă anumite restricţii, precum distanţa fizică de un metru şi jumătate şi purtarea măştilor de protecţie. Se aşteaptă ca, în curând, să se redeschidă şi restaurantele.

Tot RFI transmite un documentar despre domnitorul Vasile Lupu, ctitorul Bisericii „Trei Ierarhi” din Iași: „În data de 6 mai 1639 a fost încheiată construcția uneia dintre cele mai frumoase biserici din România. Este vorba de Biserica «Trei Ierarhi», ctitoria controversatului domnitor Vasile Lupu. Biserica a devenit necropolă domnească: acolo sunt înmormân­tați voievodul Vasile Lupu, domnitorul Dimitrie Cantemir și principele Alexandru Ioan I. Cuza”. Vasile Lupu a transformat acest locaș de cult într-un simbol al puterii și măreției sale. În unele reprezentări, apărea încoronat cu o coroană imperială, pe care se regăseau deopotrivă bourul Moldovei și acvila bicefală a Bizanțului.

Un articol de: Tudor Călin Zarojanu

https://ziarullumina.ro/educatie-si-cultura/revista-presei/revista-presei-153947.html