După ce în prima Duminică după Rusalii, având spre prăznuire Toți Sfinții, ni s-a descoperit că Sfințenia este o vocație a noastră, a tuturor; în cea de a doua, apropiindu-ne și mai mult de exemplele concrete ale roadelor Duhului Sfânt zămislite din neamul românesc, am văzut Darul nostru, ca popor, pentru Dumnezeu; astăzi, în cea de a treia Duminică după Rusalii, prin Evanghelia rânduită spre citire, ni se descoperă ceea ce ne ține departe de vocația noastră: Grijile vieții.
Deși în fiecare Liturghie ni se așează în suflet îndemnul blând al eliberării de poverile lumești, ”Noi care pe heruvimi cu taină închipuim… toată grija cea lumească acum să o lepădăm, ca pe Împăratul tuturor să-L primim…”, iar noi, în funcție de cât de gârboviți ni-s umerii, ascultăm sau nu, auzim sau nu acest îndemn, Biserica vine cu o Duminică, a treia după Rusalii, în care ne vorbește nu doar prin Imnul Heruvicului ci și prin Cuvântul Evangheliei despre grijile vieții care, greșit canalizate și dozate, ne-ar putea ține departe sau despărți pentru veșnicie de Împărăția lui Dumnezeu.
Aflat în mijlocul comunității din Filia Comănești a Parohiei Agrișul Mic din Protopopiatul Ineu, Arad, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a așezat la sufletele credincioșilor un mesaj pe cât de simplu pe atât de cuprinzător și pătrunzător: ”Omul devine ceea ce caută: lumină sau întuneric”.
Și vorbind despre grijile vieții, credincioșii adunați în jurul Bisericii cu hramul ”Buna Vestire” au făcut dovada purtării lor spre lumină atât prin participarea la Sfânta Liturghie Arhierească, cât și prin cărămizile faptelor bune așezate în ultima vreme la lucrările și catapeteasma care astăzi au fost sfințite de Ierarhul arădean. Au făcut dovada purtării pașilor spre lumină și s-au părtășit de bucuria hirotesiei părintelui paroh ca iconom stavrofor și primirea Crucii Sfântului Sava Brancovici.
Cuvântul Ierarhului
Omul devine ceea ce caută: lumină sau întuneric
”Textul Evangheliei din Duminica a 3-a după Rusalii (Matei 6, 22-33) cuprinde multe învățături folositoare pentru viață, care trebuiesc înțelese în modul arătat de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Aceste învățături: „Luminătorul trupului este ochiul, lumina și întunericul din conștiința omului, slujirea lui Dumnezeu, grija față de suflet și apoi de trup, căutarea mai întâi a Împărăției lui Dumnezeu”, ne arată sensul adevărat al vieții creștine și modul în care trebuie să trăim viața ca oameni liberi din punct de vedere spiritual.
Domnul Iisus Hristos ne îndeamnă să avem conștiința curată, privirea luminoasă și gândirea înțeleaptă pentru ca viața noastră trăită în legătura cu Dumnezeu să aibă sens și importanță. El nu ne îndeamnă la lene și nelucrare, ci mai întâi să ne îngrijim de sufletul nemuritor și apoi de cele necesare vieții trupului trecător. Adică să nu reducem viața noastră doar la aspectul ei biologic, material și trecător: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate celelalte vi se vor adăuga vouă!”
Nu vrea Dumnezeu să ne spună că nu trebuie să ne îngrijim de mâncare, de bunurile materiale și de îmbrăcăminte, ci ne interzice să ne facem din acestea mici „dumnezei”, care să se substituie adevăratului Dumnezeu în sufletele noastre. Dumnezeu se vrea prezent permanent în sufletul și preocupările noastre. De aceea S-a întrupat, a murit și a Înviat a treia zi, pentru că acesta este termenul luminii, având o întreită strălucire: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. La această lumină ne invită Hristos Domnul astăzi. Să căutăm Lumina, fiindcă ea ne face drepți, înțelepți și frumoși și fără de grijă: „Luați seama la crinii câmpului cum cresc”. Cât de rușinos ar fi pentru noi, oamenii, să fim mai puțin și mai neînțelepți decât un crin căutător de lumină și decât o pasăre care zboară numai în lumină!
„Dumnezeu este Lumină”, iar esența ultimă a tuturor lucrurilor este lumina. Să trăim viața în lumina și iubirea Lui!”, a fost îndemnul părintesc al Preasfințitului Emilian Crișanul.
Da, cât de rușinos ar fi pentru noi, oamenii, să fim mai puțin și mai neînțelepți decât un crin căutător de lumină și decât o pasăre care zboară numai în lumină… uitând de marile răspunderi pe care le avem ca parte a viei pentru care Părinții noștri înalță rugăciuni din fața Sfintelor Altare zicând: ”Doamne, Doamne, caută din cer și vezi și cercetează via aceasta pe care a sădit-o dreapta Ta și o desăvârșește pe ea!”.
”O, om! Ce mari răspunderi ai,
Tu vei pleca din lume,
Dar ce ai spus, prin scris sau grai
Sau laşi prin pilda care-o dai
Pe mulţi, pe mulţi, spre iad sau rai
Mereu o să-i îndrume.
Deci nu uita!…Fii credincios
Cu grijă şi cu teamă
Să laşi în urmă luminos,
Un semn, un gând, un drum frumos,
Căci pentru toate, neîndoios,
Odată vei da seama…” (O, om!, de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul)
