Slujire Arhierească și hirotonie de preot în Parohia Chișlaca

În Duminica a 6-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a poposit în mijlocul credincioșilor din Parohia Chișlaca, Protopopiatul Ineu.

Preasfinția Sa a fost primit în curtea bisericii parohiale de către Părintele Adrian Zaha, protopopul Ineului, înconjurat de un sobor de preoți, de copii îmbrăcați în frumosul port popular și de numeroși credincioși.

În biserica parohială cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu soborul de preoți și diaconi. Din sobor au mai făcut parte Pr. Paroh Petru Ardelean, Pr. Ciprian Petru Sălăvăstru de la Parohia Moțiori, Pr. Ovidiu Oprișa de la Parohia Rogoz, Arhid. Gheorghe Lehaci, Diac. Cristian Marian Petruț și Diac. Sebastian Petru Bunteanu.

În cadrul Sfintei Liturghii diaconul Sebastian Petru Bunteanu a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Șomoșcheș, Protopopiatul Ineu.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul a vorbit credincioșilor prezenți despre vindecare și iertarea păcatelor, explicând textul Evangheliei de la Matei, capitolul 9, în care se vorbește despre vindecarea slăbănogului din Capernaum. De aici vedem că vindecarea vine de la Hristos, iar împreună cu această vindecare, slăbănogul primește și iertarea păcatelor, arătând prin aceasta că Hristos este cu adevărat Dumnezeu.

De asemenea Preasfințitul Părinte Emilian a felicitat preotul nou hirotonit dând câteva îndrumări în activitatea pastoral-misionară a acestuia. Felicitări s-au îndreptat și asupra preotului paroh pentru toată activitatea desfășurată în parohie timp de aproximativ 17 ani, transmițând și binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Petru Ardelean i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Emilian pentru binecuvântarea oferită credincioșilor din Chișlaca, adresând urări de bine Preasfinției Sale pentru prezență în mijlocul păstoriților lui, pentru ziua ocrotitorului Sf. Mc. Emilian de la Durostorum și pentru cei trei ani de episcopat în părțile Aradului, soborului de preoți și tuturor credincioșilor prezenți la sfânta slujbă.

Pr. Ciprian Petru Sălăvăstru