Slujire Arhierească și hirotonie întru diacon la Catedrala Arhiepiscopală din Arad

În Duminica a 9-a după Rusalii, 9 august 2020, Chiriarhul arădean, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Cu acest prilej, Chiriarhul arădean a rostit un cuvânt de învățătură pus sub titlul ,,Corabia Bisericii” (cf. citirilor scripturistice: I Cor. 3; Matei 14) purtătoare a credincioșilor peste marea vieții spre țărmul mântuirii, este în grija Mântuitorului Care S-a jertfit pentru ea. Cei care sunt în ea înșiși trebuie să devină temple vii ale lui Dumnezeu printr-o formare adevărată sub călăuza celor încredințați, înfrângând valurile încercărilor sau nălucirile întunericului așa cum învață citirile zilei. Numai prin Biserică, simbolizată prin corabie, se pot câștiga roadele mântuitoare, ea fiind trupul tainic al Mântuitorului.

În cadrul slujbei, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit hirotonia întru diacon a tânărului Adrian Ichim, acesta urmând a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Sânpaul, Protopopiatul Arad.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie.

Protos. Iustin Popovici