Sărbătorim pentru prima dată Ziua Satului Românesc

Duminica aceasta celebrăm pentru prima dată Ziua Satului Românesc, sărbătoare instituită prin Legea nr. 44/2020.

Actul normativ publicat în Monitorul Oficial din 6 aprilie 2020 reglementează omagierea satului românesc în ultima duminică a lunii septembrie.

„Ziua Satului Românesc poate fi organizată de către autoritățile administrației publice centrale și locale, de către celelalte instituții ale statului, de către persoane fizice sau juridice prin organizarea și participarea la programe și manifestări cu caracter social, cultural și științific în scopul de a aprecia și a promova satul românesc”, se menţionează în lege.

2019 a fost o continuă zi a satului românesc

În toate eparhiile Patriarhiei Române, anul trecut a fost o continuă zi a satului românesc. Sfântul Sinod a proclamat 2019 drept „An omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)”.

Drept urmare, una dintre primele inițative sub egida Anului Omagial al satului românesc a venit din partea Agenției de știri Basilica, prin expoziția fotografică „Chipul satului românesc”, organizată în colaborare cu 14 artiști fotografi.

În decursul anului, la nivelul întregii țări, dar și în diaspora au avut loc numeroase manifestări dedicate omagierii, redescoperirii, promovării, dar și ajutorării satului românesc și a oamenilor din zonele rurale aflați în dificultate.

„Trebuie nu doar să privim nostalgic şi mioritic la satul de odinioară, ci să vedem şi drama satului românesc de astăzi”, a atras atenția în repetate rânduri Patriarhul României.

Mai multe soluții la problemele cu care se confruntă în prezent satul românesc au fost formulate la Simpozionul Național de Teologie din octombrie.

Foto credit: Sorin Onişor

Sărbătorim pentru prima dată Ziua Satului Românesc