Acatistierul Sfinţilor Români (vol. I)

Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă (IBMO) a publicat volumul I, lunile septembrie-februarie, al Acatistierului Sfinţilor Români

În Cuvântul înainte, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a menţionat că „folosul duhovnicesc al citirii Acatistelor este foarte mare”.

Prin citirea unui Acatist „avem privilegiul de a vorbi cu sfinţii, de a le cunoaşte vieţuirea pilduitoare, de a le cere sprijin şi de a-i avea ca rugători ai noştri către Preasfânta Treime”.

„Cinstirea Sfinţilor români are o importanţă deosebită pentru vocaţia noastră ca popor purtător de Hristos şi iubitor de sfinţenie, răbdător în suferinţă, dar plin de speranţa izvorâtă din credinţă”.

Odată cu apariţia acestei lucrări, Patriarhul s-a rugat Sfinţilor români „să ne ajute să păstrăm credinţa ortodoxă, să o transmitem prin educaţie copiilor, să o apărăm în faţa rătăcirilor de orice fel şi să continuăm lucrarea de zidire a bisericilor şi de zidire a noastră sufletească”.

Poți răsfoi cartea accesând acest link.

Volumul de față poate fi poate fi achiziţionat prin intermediul site-ului Librăriei Cărților Bisericești, prin comandă la tipografia@patriarhia.ro, editura@patriarhia.ro sau la numărul de telefon 021.335.21.28.

Foto credit: Librăria Cărţilor Bisericeşti

https://basilica.ro/acatistierul-sfintilor-romani-vol-i/