În fiecare an în data de 10 noiembrie este celebrată la Ziua internaţională a ştiinţei pentru pace şi dezvoltare (World Science Day for Peace and Development).
Ziua a fost instituită în noiembrie 2001, în cadrul celei de a 31-a sesiuni a Conferinţei generale a UNESCO, şi sărbătorită pentru prima dată în 10 noiembrie 2002, sub auspiciile UNESCO.
Obiectivele Zilei internaţionale a ştiinţei pentru pace şi dezvoltare, sunt următoarele.
- creşterea gradului de conştientizare a opiniei publice cu privire la rolul ştiinţei în societăţile paşnice şi sustenabile;
- promovarea solidarităţii naţionale şi internaţionale în domeniul ştiinţei între ţări;
- reînnoirea angajamentului naţional şi internaţional pentru utilizarea ştiinţei în beneficiul societăţilor;
- atragerea atenţiei asupra provocărilor cu care se confruntă ştiinţa şi creşterea sprijinului pentru efortul ştiinţific.
Tema din 2020 este „Ştiinţa pentru şi împreună cu societatea” (Science for and with Society).
Anul acesta, într-un moment în care lumea se luptă cu pandemia globală Covid-19, accentul acestei zile se pune pe „Ştiinţa pentru şi împreună cu societatea în tratarea pandemiei globale”.
Foto credit: ziuaconstanta.ro