Concertul tradiţional de colinde „Răsăritul cel de Sus” va fi transmis online de ziua onomastică a Patriarhului Daniel

Anul acesta Concertul tradiţional de colinde „Răsăritul cel de Sus” al Patriarhiei Române nu va mai avea loc la Palatul Patriarhiei în prezenţa publicului. Concertul care a fost înregistrat în prealabil va fi difuzat la Trinitas TV, joi, de la ora 20:00, marcând ziua onomastică a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Concertul va fi transmis şi pe reţelele de socializare ale Centrului de Presă Basilica.

Vor performa grupul psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale şi corala Cantus Domini.

Din repertoriu fac parte colinde tradiţionale, cu mesaj filantropic, şi piese interpretate în primă audiţie.

Grupul psaltic Tronos

Cu o activitate de peste 20 de ani, Grupul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale este unul dintre cele mai apreciate coruri din România, fiind implicat în dezvoltarea și promovarea muzicii bizantine pe teritoriul țării noastre.

Tronos a fost înfiinţat în anul 1997 la iniţiativa părintelui Arhidiacon Mihail Bucă, protopsaltul Catedralei Patriarhale din Bucureşti.

Numele a fost dat grupului de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în anul 2007.

Cantus Domini

Corul bărbătesc Cantus Domini a fost înființat în anul 2013. Fondatorul și dirijorul lui este Arhidiaconul Ștefan Constantin Răzvan, profesor de muzică la Seminarul Teologic Ortodox din București.

Pentru rezultatele obţinute, Patriarhul Daniel i-a premiat în anul 2018 pe membrii corului, apreciindu-le activitatea ca fiind „o mărturisire a credinței în formă artistică, o susținere a rugăciunii și, în același timp, leagă spațiul sacru cu timpul sacru, dar și generațiile între ele, într-o comuniune mărturisitoare”.

De-a lungul existenţei sale, corul a participat la mai multe competiţii internaţionale în Rusia, Grecia, Egipt, Statele Unite ale Americii, precum şi în România.

Mai multe imagini aici.

Foto credit: Mircea Florescu/Basilica.ro

https://basilica.ro/concertul-traditional-de-colinde-rasaritul-cel-de-sus-va-fi-transmis-online-de-ziua-onomastica-a-patriarhului-daniel/