Sinaxă a stareților și starețelor așezămintelor monahale din Arhiepiscopia Aradului

Sinaxa mănăstirilor și schiturilor din Arhiepiscopia Aradului s-a ținut joi, 21 ianuarie 2021, la Centrul Eparhial. Lucrările Sinaxei monahale a abordat teme duhovnicești, administrative și liturgice.

Cu binecuvântarea și implicarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei și cu sprijinul și implicarea Preasfințitului Părinte Episcop vicar Emilian Crișanul, viața liturgic-administrativă în cadrul comunităților monahale din Arhiepiscopia Aradului s-a desfășurat în condiții normale, în anul atipic 2020. În genere, s-a apreciat activitatea Părinților stareți și Maicilor starețe pentru realizarea unei vieții liturgice și duhovnicești continue.
Partea centrală a Sinaxei monahale a fost constituită de luările de cuvânt ale Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, care, în alocuțiunea, observațiile și intervențiile sale, a sintetizat o serie de probleme și a făcut propuneri concrete pentru buna organizare a mănăstirilor. Scopul propunerilor Arhipăstorului arădean este realizarea unei vieții duhovnicești armonioase în așezămintele monahale, desfășurată cu respect, dragoste de semeni și slujire a lui Dumnezeu.

În cadrul Sinaxei monahale s-a dat citire „Actului de proclamare a Anului omagial și comemorativ 2021”.
Preacuviosul Părinte Protosinghel Agapie Corbu, starețul Schitului „Bunavestire” din Almaș, a prezentat referatul despre „Taina morții ca viață în perspectivă filologică, filozofică, biblică și filocalică”, iar Cuvioasa Maică Teodora Opriș, stareța Schitului „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Bodrogul Vechi, a prezentat referatul „Viața monahală și mila creștină”.
Părinții stareți și Maicile starețe au prezentat un raport de activitate, din care a rezultat că Sfintele Mănăstiri și Schituri s-au preocupat în anul 2020 să săvârșească sfintele slujbe în condiții de siguranță pentru credincioșii pelerini, să respecte cu strictețe normele de igienă și să nu depășească în nicio situație limitele impuse de autorități. Mănăstirea „Sfântul Simeon Stâlpnicul” din Arad-Gai și Schitul „Veșmântul Maicii Domnului” din Tămand-Ineu au sprijinit activitățile social-filantropice derulate de Sectorul Social în contextul pandemiei COVID 19. Sinaxa monahală s-a bucurat și de prezența Preaonoraților Părinți Protopopi ai Protopopiatelor Arad, Lipova, Ineu și Sebiș, care au reliefat în luările lor de cuvânt buna colaborare cu Sfintele Mănăstiri și Schituri din cuprinsul Arhiepiscopiei Aradului.

Arhim. Teofan Mada, Exarh al mănăstirilor