Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a sfinţit vineri, 12 februarie 2021, şase saloane de la Secţia Pediatrie II Arad, renovate de Asociaţia Cetatea Voluntarilor, şi cu sprijinul Asociaţiei Filantropia a Arhiepiscopiei Aradului.
Ierarhul a fost întâmpinat de doamna Florina Ionescu, managerul Spitalului, Dr. Onel Alexandru Mircea, director medical, doamna Dr. Simona Dumitra, şefa secţiei, și de alți angajați ai spitalului. Preasfinția Sa a fost însoțit de domnul Iustin Cionca, Președintele Consiliului Județean Arad, Pr. Gheorghe Gligor, vicar administrativ şi consilier în cadrul Sectorului Social al Arhiepiscopiei Aradului, Pr. Ioan Stoica, noul preot slujitor în cadrul Spitalului Județean şi alţi părinţi slujitori.
Secția Pediatrie II din cadrul spitalului a fost renovată prin proiectul ,,Cu drag pentru viitor”, derulat prin meritul doamnei Anamaria Nyeki-Popa, președinta Asociației Cetatea Voluntarilor.
Preasfinția Sa a oferit din partea Arhiepiscopiei Aradului, icoane cu Maica Domnului pentru toate saloanele secției şi cartea Preasfinţiei Sale, intitulată ,,Persoana umană de la îmbolnăvire la însănătoşire – povăţuiri şi rugăciuni”.
Pentru renovarea compartimentului de boli infecțioase copii, Arhiepiscopia Aradului a contribuit cu suma de 30.000 Ron și a susținut și alte campanii pentru adunarea de fonduri pentru această secție.
La final, Preasfinția Sa a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului și i-a felicitat pe toţi ce au ostenit în renovarea acestor saloane şi pe cei ce ostenesc acolo pentru sănătatea copiilor.
Protos. Iustin Popovici