Biserica și Școala în duh de rugăciune de ziua mamei la Semlac

Zi de bucurie la Duminica 7 martie 2021 a treia a Triodului la  Biserica din Semlac, duminică apropiată de ziua mamei.

Cu acest prilej în cadrul bunei colaborări dintre Școala Generală  Dr Ioan Danicico și Biserica Ortodoxă din Semlac, la inițiativa preoților Felician Crăciun și Ciprian Tripa, cu sprijinul conducerii Școlii a doamnei director Daniela Vădăsan ,a doamnei învățător Anca Truță, a domnului învățător Cuzman Ioan și a preoților parohiei copiii au pregătit un program de cântece și poezii dedicat ” Zilei Mamei”. Programul a fost pregătit de atât la școală cât și la biserică unde în ultimele 3 săptămâni copii au fost prezenți și au repetat cântecele și poeziile pe parcursul a câte două ore în fiecare zi de vineri, după care au participat activ la Slujba Acatistului care se săvârșește în parohie în fiecare zi de vineri. Programul a fost prezentat părinților și credincioșilor la finalul Sfintei Liturghii, după care copii au oferit mamelor prezente câte o floare în semn de dragoste și prețuire.

La final preoții parohiei au adresat un cuvânt de felicitare tuturor credincioaselor, copii și toți cei prezenți urându-le prin cântec ”Mulți ani”, mulțumindu-le pentru efort copiilor și părinților care îi încurajează și îndrumă spre Maica noastră  a tuturor Biserica, la fiecare duminică urmând ca astfel de programe să se deruleze și pe viitor și împărțind flori tuturor credincioaselor prezente la Sfânta Liturghie.

Pr Ciprian Tripa