Slujire Arhierească și hirotonie de diacon, la Catedrala Arhiepiscopală din Arad

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, a treia din Triod, 7 martie 2021, Chiriarhul arădean, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură chiriarhul nostru a vorbit despre ,,Judecata și înțelesurile ei” (pe baza citirilor scripturistice ale duminicii: Matei, cap. 8; I Corinteni, cap. 8-9), referindu-se la Dreapta Judecată a lui Dumnezeu, privind mai ales ajutorarea aproapelui în numele credinței și trebuitoare mântuirii. Vremea Triodului, și în chip deosebit a Postului Mare, este prielnică cugetării credinciosului asupra propriei lucrări raportate la final, adică la sfârșitul creștinesc, cum arată ectenia Bisericii, și cum este tematica anului comemorativ în care ne aflăm, a adăugat Înaltpreasfinția Sa.

În cadrul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a săvârșit hirotonia întru diacon a absolventului de teologie Ciprian Toduț, acesta urmând a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Bodrogul Nou, Protopopiatul Arad.

Protos. Dr. Iustin Popovici